S-a încheiat selecţia pentru Corpul Naţional de Experţi în Managementul Educaţional

0
402

alex dragneaA trecut faza de evaluare a dosarelor depuse de către candidaţii la obţinerea unui certificat de expert în managementul educaţional, fără de care nu poate fi ocupată o funcţie de conducere în instituţiile de învăţământ preuniversitar. “Au fost înscrişi 183 de candidaţi, iar după verificarea portofoliilor au fost păstrate 159 de cereri. S-a mers pe evaluare şi s-a ajuns la un total de 127 de promovaţi, dar numai primii 80 au fost declaraţi admişi. Între 6 – 10 februarie, pot fi depuse contestaţiile, iar pe 13 februarie acestea trebuie soluţionate. După alte trei zile, rezultatele vor fi validate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. În caz de egalitate a candidaţilor, departajarea a fost făcută conform metodologiei de examen”, a precizat prof. Alexandru Dragnea, inspector pentru managementul instituţional, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.