Mai este foarte puţin timp până când unităţile de învăţământ preuniversitar trebuie să finalizeze planul de realizare a propriilor reviste. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va primi, între 12 februarie şi 10 martie, toate propunerile, care vor intra în etapa de analiză şi avizare.
«Este vorba despre reviste şi periodice realizate de elevi, în colegiul redacţional fiind maximum două cadre didactice. Se urmăreşte un palier larg, prin care să se ajungă la evidenţierea talentelor copiilor: dezvoltarea capacităţilor acestora, competiţia între clase şi unităţi de învăţământ, participarea la concursuri naţionale, în fiecare an judeţul Dolj participând cu cel puţin zece reviste. În 2016, premiul I, în România, a fost cucerit de cei de la Colegiul Naţional „Carol I”. Vreau să mai spun că sunt diverse tematici ale acestor publicaţii: de la umor (destinate preponderent celor din învăţământul preşcolar şi primar ), până la conotaţii ştiinţifice (matematică, fizică, biologie, chimie, informatică etc.) şi studiul limbilor străine», a precizat prof. Simona Chiriţă, inspector pentru activităţi extracurriculare în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Demn de remarcat este şi faptul că toate produsele publicistice pot intra în posesia elevilor gratuit, fără niciun fel de cost.