„Cabinetul Grindeanu a parafat „pe ascuns” un război  declarat mulţimii”

0
420

Senatorul PNL Mario Oprea a avut, ieri, o reacţie la adoptarea pe furiş a Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. „Guvernul PSD-ALDE a recidivat fără scrupule”, susţine parlamentarul doljean. Acesta mai spune că acţiunea celor de la putere a paralizat efectiv actele corecte de justiţie.

mario oprea„Cabinetul Grindeanu a parafat „pe ascuns” un război  declarat mulţimii care a protestat „la vedere” împotriva disculpării corupţilor şi hoţilor. Guvernul nu a făcut altceva decât să copieze comportamentul celor care fură calificat, pe timp de noapte, fiind dispus să spele condamnările penale ale celor care au umilit ţara prin  abuzuri şi alte fapte de corupţie. Prin gestul din Marţea Neagră, semnat în condiţii de „maximă siguranţă”, după grilaje , majoritatea PSD-ALDE a trădat electoratul şi a creat astfel o instabilitate socială, prin curăţarea de vină a liderilor pătaţi şi altor fantome politice care au dezonorat România cu repetiţie. Guvernul Grindeanu este o ruşine pentru tânăra generaţie căreia tocmai i-a transmis că în România, un Executiv fără limite aprobă furtişagurile cu măsură şi că un grup organizat ca cel al PSD-ALDE poate decide oricând, împotriva oricărei reguli, absolvirea de vină a celor ce trebuie să dea socoteală în faţa Justiţiei”, spune Mario Oprea, într-o declaraţie de presă.

Guvernul avea obligaţia să dovedească faptul că este un garant al legii

Senatorul doljean precizează în acelaşi comunicat că acest guvern avea obligaţia să dovedească că este un garant al legii şi al democraţiei, nu un creator de pachete legislative de care să beneficieze fix cei care altfel niciodată nu şi-ar fi albit reputaţia. „Gestul actualului Cabinet Executiv care nu va putea ignora vocea străzii merită să părăsească palatul-fortăreaţă pe uşa din dos, aşa cum PSD a mai făcut-o şi să suporte preţul acestui act de favorizare, plătind cu funcţiile.  Acest „furt de încredere” şi tristul regim dictatorial  trebuie, deopotrivă, să fie o lecţie învăţată de toţi cei care aleg să nu voteze când situaţia o cere, dar şi o lecţie amară pentru cei care poate nu au vrut să asculte despre urmările de azi, atunci când, personal, le-am semnalat, în scopul prevenirii lor. Excercitarea votului şi renunţarea la indiferenţa faţă de întreaga clasă politică ne-ar fi salvat de „oportunitatea” unui nou tun legislativ pe care PSD-ALDE îl avea pe ţeavă”, a mai completat parlamentarul Mario Oprea.