Au “dat lovitura” la un magazin din Slovacia / Reţea de hoţi de bijuterii destructurată

0
562

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au descins, ieri, la mai multe locuinţe din Târgu Jiu şi alte localităţi din judeţul Gorj, de unde au ridicat ceasuri de lux şi bijuterii din aur. Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale care ar fi sustras bunuri în valoare de 167.000 de euro dintr-un magazin de bijuterii din Slovacia. Foarte ingenioşi, hoţii au intrat în magazin prin tunelul de ventilaţie al aerului condiţionat. Şapte persoane urmează să fie audiate de procurorul de caz în acest dosar, urmând ca la final să fie dispuse măsurile necesare.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au efectuat, ieri, 16 percheziţii în judeţul Gorj – 9 dintre ele în Târgu Jiu, iar restul în alte localităţi din judeţ – în  cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în furturi din magazine de bijuterii din state ale Uniunii Europene. La activităţi au participat şi poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Gorj şi Mehedinţi, criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, precum şi jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Potrivit anchetatorilor, din cercetările efectuate a reieşit că, în noaptea 17 spre 18 mai 2014, membrii grupării infracţionale ar fi sustras 608 bijuterii, în valoare de 167.000 de euro, prin spargerea plafonului unui magazin din localitatea Trnava, din Slovacia. Mai exact, suspecţii au pătruns în interior prin îndepărtarea barelor de fixare din plafonul aflat în pasajul subteran exterior al magazinului, iar ulterior prin spaţiul de deasupra plafonului destinat tabloului de distribuţie a aerului condiţionat. Cei în cauză ar fi valorificat o mare parte din bijuterii în România, la rude şi alte persoane din judeţul Gorj, dar şi din Bucureşti.

În urma percheziţiilor de ieri au fost ridicate patru ceasuri de lux Cartier, brăţări şi un pandantiv din aur, precum şi un seif cu cifru electronic. De asemenea, au fost ridicate şi conduse în vederea audierilor la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova şapte persoane, în baza mandatelor de aducere, urmând ca la finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile necesare faţă de suspecţi. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.