Pentru echipa Franţei o finală nu se joacă, ea se câştigă şi a repurta un al cincilea titlu mondial în handbal masculin este mai mult decât o performanţă sportivă remarcabilă, este o legitimare a supremaţiei într-un sport de echipă, cu multe competitoare de valoare în lume. Franţa devine prima naţiune, de cinci ori campioană a lumii (1995, 2001, 2009, 2011 şi 2015), în urma finalei de la Doha, în faţa Qatar-ului (25-22). Presa franceză şi-a botezat de multă vreme echipa cu apelativul de „experţii”, cu liderul lor Nikola Karabatic, considerat cel mai bun jucător din istorie, pentru ca după această finală să-i atribuie statutul de „dream team” al handbalului. Pentru a doua oară în istoria sa, Franţa deţine simultan cele trei titluri majore: Olimpic, Mondial şi European, ceea ce nicio ţară n-a mai reuşit. A terminat turneul neînvinsă, cu o singură remiză în faza grupelor în compania Islandei, iar în finală, în faţa unei selecţionate a lumii cu jucători străini naturalizaţi (bosniaci, cubanezi, egipteni, spanioli, iranieni, muntenegreni, sirieni, tunisieni, francezi), cu un antrenor galonat –Valero Rivera- să probeze nervi de oţel şi un repertoriu tactic impresionant. Thierry Omeyr (38 de ani) şi Jerome Fernandez (37 de ani) au devenit pentru a patra oară campioni ai lumii. Pe contul Twitter, preşedintele Francois Hollande a salutat „cea mai titrată echipă din lume în handbal”. A fost o finală tensionată, fiindcă ajungând în această fază echipa Qatar-ului, dispusă la orice sacrificiu, nu s-a resemnat niciun moment, impulsionată de paradele portarului bosniac Daniel Saric, de micul atacant Kamaladin Mallash, Zoran Markovic (golgheterul turneului) sau Rafael Capote. De altfel, după ce se debarasase de campioana mondială Spania (26-22) în semifinale, echipa Franţei aspira la titlul suprem. Ceea ce îi conferă şi un tichet de calificare din oficiu la Jocurile Olimpice de vară de la Rio. Se va discuta mult despre această finală, despre acest turneu, cu cele mai bune echipe de handbal din lume, despre cum se construieşte o reprezentativă competitivă. Un sentiment de amărăciune ne poate traversa pe noi, românii, care „o tempora”, în anii ’60 deţineam supremaţia. Era o vreme când qatarezii dacă ar fi văzut o minge de handbal o confundau probabil cu o nucă de cocos. Deţinând imensele rezerve mondiale de gaze, Qatar-ul s-a poziţionat în forţă şi în sport obţinând organizarea mai multor mari manifestări între care şi Cupa Mondială la fotbal din 2022.
