Dan Puric, Ioan Gyuri Pascu, Rodica Popescu Bitănescu și Vasile Muraru, pe scena Teatrului Național din Craiova

0
507

Pe lângă spectacolele din repertoriul curent, programul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” va cuprinde, în următoarele două luni, şi câteva reprezentaţii ce au în distribuţie reputaţi actori ai scenei româneşti. În februarie, publicul craiovean are prilejul să-l (re)vadă pe Ioan Gyuri Pascu, iar în martie, să-i aplaude pe artiștii Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Florina Cercel, Vasile Muraru și alții. Biletele s-au pus în vânzare la Agenția Naționalului craiovean (tel. 0251.413.677) și au prețuri cuprinse între 70 și 100 de lei.

O comedie cu dialoguri savuroase

Spectacolul „Take, Ianke și Cadâr”, una dintre marile comedii ale dramaturgiei românești, va ajunge din la Craiova – unde a mai fost prezentată în ianuarie 2011 – peste două săptămâni, mai exact luni, 16 februarie, ora 19.00. În rolurile celor trei negustori – un român, un evreu și un turc – spectatorii îi vor recunoaște pe Ioan Gyuri Pascu, Nicolae Urs şi Doru Ana, cel din urmă fiind şi regizorul piesei. Alături de ei, din excelenta distribuție a spectacolului fac parte Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calotă, Ioana Ancea şi Andrei Roşu.

Capodoperă  a literaturii interbelice românești, cu dialoguri savuroase care   au intrat pentru totdeauna în repertoriul spectatorului de teatru, piesa lui Victor Popa este „o adevărată pledoarie despre conviețuire interetnică, toleranță, prietenie și  dragoste, cu un mesaj puternic, căldură umană și personaje pline de farmec”, subliniază protagoniștii.

Dan Puric, în one man show-ul „Suflet românesc”

Luna viitoare, Teatrul Național „Marin Sorescu” lansează invitație la alte trei spectacole, cu distribuții de zile mari. „Sosesc deseară”, de Tudor Mușatescu, în regia lui Nae Cosmescu și scenografia Anei Iulia Popov, este primul dintre ele – luni, 2 martie, ora 19.00. Comedia, pusă în scenă de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, îl are îl rolul principal pe Vasile Muraru, alături de care îi regăsim în distribuție pe Ana Maria Donosa, Valentina Fătu, Cristian Simion, Nae Alexandru, Paula Rădulescu și George Hodor.

Pe 9 martie, de la ora 19.00, Dan Puric va prezenta one man show-ul „Suflet românesc”, scenariul și regia aparținându-i. Artistul spune, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a poporului român, a încercării lui de adecvare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului. „Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe, va avea puterea ca, odată plecat în lume, să-i tămăduiască şi pe alţii”, spune Dan Puric.

„Gaițele” lui Kirițescu revin pe scena craioveană

Tot în martie va reveni la Craiova un spectacol al Teatrului „Metropolis” din București, care a mai fost prezentat la Teatrul Național „Marin Sorescu” și în 2013: „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Dan Tudor și scenografia Corinei Grămoșteanu, pe muzica lui Vlaicu Golcea. Reprezentația din 16 martie, ora 19.00, are o admirabilă distribuție, cu mari actori ai scenei românești, precum Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Florina Cercel ș.a. O satiră socială în care statul de vorbă, statul degeaba, jocul de cărţi pe bani şi colivele cu faimă ale oraşului sunt primordiale în caruselul vieţii cotidiene…