Noua platformă politică, lansată ieri la Romexpo de Mircea Geoană și Marean Vanghelie, ambii excluși din PSD, dacă simbolizează ceva în momentul de față este mai degrabă posibilitatea unei breșe în Partidul Social Democrat, și așa destul de răvășit în ultima vreme. Și orice breșă netratată la timp se poate lărgi, devenind amenințătoare. Nu este prea clar ce dorește senatorul Mircea Geoană, dar devine elocvent un lucru: gruparea sa, în cazul dobândirii unei consistențe, prin înrolarea altor frondiști, din rândul parlamentarilor, și au fost enunțate mai multe nume, va crea perturbări partidului condus de Victor Ponta în actul guvernării. Nu intrăm în subtilități teoretice, fiindcă nu le cunoaștem, dar oricum social-democrații nu se ranforsează, cât se slăbesc prin ceea ce se întâmplă. Și asta într-un moment în care și așa stânga era deficitară, campania electorală pentru prezidențiale demonstrând acest lucru. S-a întâmplat ceva în ultima vreme. Stânga a ajuns să fie considerată cel mult un soi de caritate, în viziunea unor ONG-iștilor sau economiști ai dreptei, lipsită de revendicări, dar și de politici economice inspirate. Ceea ce poate nu e chiar așa. La toate aceste reproșuri, social-democrații au dat răspunsuri searbede, lipsite de consistență și mai ales forță de persuasiune. Austeritatea nu a fost o politică indistinctă, cu adresabilitate generală, ci a servit și intereselor mediului financiar, dar și „altora”, în desconsiderarea oricăror repere morale. De altfel, moralitatea, ca și orice concept care face apel la spiritul colectiv, nu mai interesează pe nimeni. Ce dorește senatorul Mircea Geoană, altfel un politician cu contur, în afara unui decont personal cu Victor Ponta, nu se înțelege prea bine, în sensul poziționării ideologice, de pildă, fiindcă am putea avea „un nou PSD”, calchiat pe PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, după divorțul acestuia de ex-PDL. Adică niște exotici social-democrați, marginalizați, dacă nu excluși – manu militari –, mai mult sau mai puțin bănuiți de o minimală biografie de stânga. Ori dacă asta e noua stângă care se pregătește, cam slabe nădejdi. O forfoteală fără rost. Facționismul nu este cu desăvârșire străin social-democraților, deși au cochetat rareori cu așa ceva, ultima dată la ruperea „aripii” Meleșcanu, care avea să apară în alegerile din 2000, locale, parlamentare și prezidențiale, sub numele de APR. Firește, Victor Ponta a comis erori tactice, ca lider național al PSD, între altele tratându-l pe predecesorul său la o manieră impudică, ajungând acum prea timorat, prea bulversat, cu prea multe vulnerabilități, precar consiliat, ca să mai poată repara ceva spre a redeveni atractiv pentru populația urbană, educată, cosmopolită. Dar și pentru populația rurală. Nu-l poți da la o parte pe Cătălin Ivan, până recent șeful delegației de europarlamentari a PSD, pentru motivul că și-a anunțat candidatura la conducerea partidului, la proximul congres al acestuia. Evenimentul de ieri poate tulbura apele în PSD. Și asta într-un moment în care valorile constitutive ale băsismului, așa cum se vede, se dinamitează sub privirile noastre consternate. Guvernarea erodează orice formațiune politică. De asta nu puteau scăpa nici social-democrații. De ieri însă au probleme mult mai mari, cu un impact greu previzibil. La electoratul tradițional, care poate fi pierdut pe drum în această politică de biliard, un joc cu forme goale.
