Dolj: Amenzi de peste 19.000 lei aplicate de polițiștii de la Rutieră

0
42

În ultimele două zile, lucrători din cadrul Serviciului Rutier – BDNE  împreună cu lucrătorii Biroului Rutier Craiova  au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea  străzii precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscul la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză. În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat 166 abateri de natură contravenţională aplicând amenzi în valoare de peste 19.000 lei. Dintre acestea 11 au fost aplicate conducătorilor auto care nu şi-au îndeplinit obligaţia de a acorda prioritate pietonilor iar alte 8 conducătorilor care caălcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie încălcând limita legală de viteză. De asemenea, poliţiştii au mai reţinut 12 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au retras 1 certificat de înmatriculare, dup[ cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.