Praznicul de la 2 februarie are o bază biblică şi aminteşte cum Pruncul Iisus, adus de Sf. Fecioară Maria la templul din Ierusalim, a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de dreptul Simeon, aşa cum îi fusese făgăduit cu multă vreme în urmă. Prima menţiune documentară despre existenţa acestui praznic o găsim în jurnalul de călătorie al pelerinei Egeria, în anii 382-384. În cursul secolului al VI-lea, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul.
Despre Dreptul Simeon, Tradiţia ne-a păstrat o întâmplare legată de traducerea Vechiului Testament din limba ebraică în greacă, vestita Septuaginta. Ptolemeu II Filadelful (285-246 î. Hr.), regele Egiptului, sfătuit de bibliotecarul regal, a cerut ca Legea iudeilor să fie tradusă şi păstrată în biblioteca din Alexandria. Pentru asta, regele l-a trimis la Ierusalim pe Aristea, prefectul gărzii regale, să-i ceară arhiereului un exemplar al Legii şi 72 de bărbaţi. Ptolemeu îi primeşte cu mare pompă şi le oferă o clădire pe insula Faros. Aici, cei 72 de bărbaţi, în 72 de zile, termină traducerea Legii, care apoi este aşezată în Biblioteca regală din Alexandria.
Potrivit acestei tradiţii, Dreptul Simeon era unul din cei 72 de traducători evrei. Tâlcuind profeţia lui Isaia, “Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, el s-a îndoit de acest lucru, cum poate să nască o fecioară neştiind de bărbat?! Şi pentru că n-a crezut profeţia, un înger l-a vestit că nu va vedea moartea până nu va primi în mâinile sale pe Hristosul Domnului, care se va naşte din această Fecioară. După cele petrecute, venea des şi slujea la templu, aşteptând mângâierea lui Israel, proorocită de Isaia. Bătrânul Simeon, al cărui nume înseamnă “cel ce ascultă”, “cel ce se supune”, întruchipa aşteptarea mesianică a poporului evreu şi era pregătit să fie martor al lui Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor când va veni în lume, spune D. Stăniloae. Din Tradiţie ştim că bătrânul Simeon avea 360 de ani când Fecioara Maria a venit cu Pruncul Sfânt la templu. După ce l-a văzut pe Hristos, Simeon a cerut cu bucurie eliberarea sufletului său de trup: “Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului tău Israel”. În Pruncul pe care îl ţinea în braţele sale, Simeon a văzut mântuirea pregătită de Dumnezeu nu tuturor popoarelor, ci “în faţa tuturor popoarelor”, fiindcă, deşi toţi oamenii vor afla despre venirea Lui în lume, nu toţi îl vor primi ca Mântuitor. Hristos va scoate adevărul la lumină şi va fi pusă în lumină şi slava poporului Israel, fiindcă din acest popor a ieşit Iisus ca om. În ce priveşte bucuria Dreptului Simeon, ea venea din cele ce aveau să urmeze: voia să meargă în iad, unde se găseau toţi drepţii Vechiului Testament, să ducă vestea că a venit Mesia, Mântuitorul lumii. Hristos i-a împlinit dorinţa şi, după spusele Sf. Atanasie cel Mare, bătrânul Simeon a fost primul care le-a vestit strămoşilor Adam şi Eva, care se chinuiau în iad: “Nu mai plânge, fire omenească! Vine iertarea, vine mântuirea!”
