Praznicul de la 2 februarie are o bază biblică şi aminteşte cum Pruncul Iisus, adus de către Sf. Fecioară Maria la templul din Ierusalim, a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de dreptul Simeon, aşa cum îi fusese făgăduit cu multă vreme în urmă. Prima menţiune documentră despre existenţa acestei sărbători o găsim în jurnalul de călătorie al pelerinei Egeria, în anii 382-384. Mărturiile se înmulţesc spre sfârşitul secolului al V-lea, ca în cursul secolului al VI-lea, sărbătoarea să fie generalizată în tot Răsăritul.
Ptolomeu Filadelful, regele Egiptului, sfătuit de bibliotecarul regal, a cerut ca Legea iudeilor să fie tradusă şi păstrată în biblioteca din Alexandria. Pentru asta, regele l-a trimis la Ierusalim pe Aristea, prefectul gărzii regale, să îi ceară arhiereului un exemplar al Legii şi 72 de bărbaţi. Ptolomeu îi primeşte cu mare pompă şi le oferă o clădire pe insula Faros. Aici, cei 72 de bărbaţi, în 72 de zile, termină traducerea Legii, care apoi este aşezată în Biblioteca regală din Alexandria.
Dreptul Simeon era unul din acei 72 de înţelepţi. Tradiţia ne spune că la întoarcerea în Ierusalim, mergând ei pe cale, se întrebau unii pe alţii ce au văzut în Scripturile pe care le-au tălmăcit. Dreptul Simeon a spus că el a găsit în Cartea lui Isaia un loc în care se zice: “Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”. El s-a îndoit, cum poate să nască o fecioară neştiind de bărbat?! A vrut să şteargă acele cuvinte, dar îngerul Domnului l-a împiedicat zicându-i: “Simeon, nu fi necredincios! Că nu vei muri până nu vei vedea pe Hristosul Domnului, care se va naşte din această Fecioară proorocită”. Şi îngerul s-a făcut nevăzut. Şi fiindcă îndoiala tot mai stăruia în inima lui, a simţit o palmă nevăzută peste obraz şi a auzit pe cineva spunându-i: “Fiindcă n-ai crezut Scripturii, nu vei gusta moartea până nu vei vedea şi nu vei lua în braţe pe Hristosul Domnului!”. A lăsat acele cuvinte aşa cum le-a găsit, dar tot n-a crezut.
Trecând pe lângă o apă, Simeon şi-a scos inelul din deget şi aruncându-l în larg a zis: “De este adevărat că o Fecioară va naşte Prunc, să vină inelul acesta înapoi la mine”. Când s-a înserat, pe malul acelei ape, erau nişte pescari care vindeau peşte şi Simeon a cumpărat şi el unul. Spintecând peştele, a găsit inelul său în burta peştelui. Spăimântat, a povestit cu de-amănuntul toate şi a crezut din tot sufletul acea proorocie. După cele petrecute, venea des şi stătea mult în biserică rugându-se.
Gârbovit de povara celor 360 de ani, Dreptul Simeon aştepta mângâierea lui Israel, prin împlinirea proorociei lui Isaia. Şi acea mângâiere a venit. Astăzi, braţele prea bătrâne ale lui Simeon îl primesc pe Pruncul Iisus, Mesia cel mult aşteptat. Şi plin de bucurie şi recunoştinţă, el îşi cere eliberarea: “Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului tău Israel”.
