Cum va fi vremea în primele două săptămâni ale anului

0
378

Temperaturile acestui început de an sunt peste media normală, iar în Capitală sunt, în medie, cu 10 grade mai mult decât ar fi fost normal pentru data din calendar, spun meteorologi, aceştia precizând că în următoarea săptămână vor apărea precipitaţii în majoritatea zonelor ţării.

„Astăzi va fi vreme în general închisă, cu precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, exceptând Dobrogea. Vor fi ploi mixte la munte şi, trecător, în zonele deluroase, iar la altitudini mari va ninge. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade Celsius şi cele minime se vor situa între -2 şi 6 grade Ceslisus”, a declarat, petru MEDIAFAX, Mirela Polifronie, meteorolog în carul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, pentru miercuri, valorile termice se vor situa peste cele normale din această perioadă, iar cerul va fi mai mult noros. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -4 şi 3 grade.

În cursul zilei de joi, valorile termice se vor menţine peste cele normale acestei perioade. Cerul va continua să fie închis, cu temperaturi maxime între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. De asemena, vor fi condiţii de ceaţă în cursul nopţii.

OLTENIA :

Valorile termice diurne vor scădea de la o valoare medie de 11 grade în prima zi spre 6…7 grade între 2 şi 6 ianuarie, apoi pe 7 şi 8 ianuarie vremea va deveni din nou caldă, cu o medie de 9 grade a temperaturilor maxime. Va urma un proces de răcire, care va determina scăderea spre 5…6 grade, în medie, a temperaturilor maxime spre finalul celei de a doua săptămâni de prognoză. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi va fi carcaterizat de valori medii alte temperaturilor minime situate, în general, între -2 şi 2 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 6 ianuarie. Din punct de vedere al precipitaţiilor, posibilitatea de apariţie va fi foarte redusă în intervalul 5…8 ianuarie, dar în celelalte zile va fi mai mare, cu precădere în jurul datelor de 2, 10 şi 11 ianuarie, când precipitaţiile se pot semnala pe arii mai extinse.