Poftiţi, din nou, în sălile de spectacol ale Craiovei!

0
1137

După minivacanţa de sărbători, instituţiile de spectacol ale Craiovei se pregătesc să-şi reia în forţă activitatea, anunţând pentru 2015 proiecte dintre cele mai interesante. Cel mai important, la care toate îşi vor aduce contribuţia, rămâne însă depunerea candidaturii Craiovei pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021.

 

Filarmonica „Oltenia”

Tradiţionalul Concert extraordinar de Anul Nou va deschide anul muzical 2015 la Filarmonica „Oltenia”. Întrucât cererile de bilete au fost mari, reprezentanţii instituţiei au decis ca două concerte cu acelaşi repertoriu să fie prezentate – joi, 8, şi vineri, 9 ianuarie, ambele de la ora 19.00.

În interpretarea Orchestrei Simfonice, condusă de dirijorului David Crescenzi, din Italia, și a sopranei Rasha Talaat, din Egipt, veţi putea audia mai multe creaţii ale familiei Strauss şi alte compoziţii special alese pentru acest eveniment. Dacă la concertul de vineri toate biletele au fost vândute, la cel din 8 ianuarie încă mai găsiți bilete. Costă 20 de lei, cu reducere la 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Contact Agenţia de bilete: 0351.414.697.

În programul Concertului de Anul Nou:

  • Gaetano Donizetti: Uvertura operei „Don Pasquale”
  • Léo Delibes: „Les Filles de Cadix”
  • Vincenzo Bellini: Uvertura operei „Norma”
  • Amilcare Ponchielli: „Dansul orelor” din opera „La Gioconda”
  • Charles Gounod: Aria Margueritei din opera „Faust”
  • Camille Saint-Saëns: „Bacchanale” din opera „Samson şi Dalila”
  • Johann Strauss-fiul: Uvertura operetei „Liliacul”
  • Franz Lehar: Cântecul Viljei din opereta „Văduva veselă”
  • Johann Strauss-fiul: „Unter Donner und Blitz”, polka schnell
  • Giuseppe Verdi: Aria „Mercé, dilette amiche” din opera „Vecerniile siciliene”
  • Johann Strauss-fiul: Polka „Trisch-Trasch”
  • Johann Strauss-fiul: Valsul „Frumoasa Dunăre albastră”
  • Luigi Arditi: Valsul „Il Bacio”
  • Johann Strauss-tatăl: Marşul Radetzky


Alte concerte ale lunii ianuarie:

Miercuri, 15 ianuarie, ora 19.00: Ziua Culturii Naţionale – 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Concert susţinut de Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia” – dirijor Manuela Enache.

Vineri, 16 ianuarie, ora 19.00: Concert susținut de Orchestra Simfonică – dirijor Eduardo Gonzales (Mexic). În program: George Enescu – Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11;  Leonard Bernstein – Dansuri simfonice din music-hall-ul „West Side Story” şi Uvertura „Candide”. Preţuri bilete: 15 lei; 10 lei pentru elevi, studenţi, pensionari; concert în abonament (1).

Vineri, 23 ianuarie, ora 19.00: Concert susținut de Orchestra Simfonică – dirijor Jagwon Seo (Coreea de Sud), solist Albert Mamriev (pian, Israel). În program: Vincenzo Bellini – Uvertura operei „Norma”; Felix Mendelssohn-Bartholdy – Concertul nr. 1 în Sol minor pentru pian, op. 25; Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 1 în Sol minor, op. 13, „Visuri de iarnă”. Preţuri bilete: 15 lei; 10 lei pentru elevi, studenţi, pensionari; concert în abonament (2).

Joi, 29 ianuarie, ora 18.00:  „Sunet și Culoare” – activitate din cadrul proiectului educațional „2 πPianişti şi Pictori”. Parteneri: Filarmonica „Oltenia”, Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Profesor coordonator: Oana Constantinescu.

Vineri, 30 ianuarie, ora 19.00: Concert susținut de Orchestra Simfonică – dirijor Francois-Robert Girolami (Franța), soliști Melanie Bourdoncle (pian, Franța) și Nicolas Bourdoncle (pian, Franţa). În program: Ludwig van Bethoven  Concertul nr. 1 în Do major pentru pian, op. 15; Maurice Ravel – Concertul în Re major pentru mâna stângă; Franz Liszt – Poemul simfonic „Preludiile”. Preţuri bilete: 15 lei; 10 lei pentru elevi, studenţi, pensionari; concert în abonament (3).

 

Teatrul Național „Marin Sorescu”

Și Naționalul craiovean vă așteaptă să-i călcați din nou pragul încă de joi, 8 ianuarie: de la ora 18.00, puteți (re)vedea „Profu’ de religie”, de Mihaela Michailov, în regia artistică și scenografia lui Bobi Pricop. Spectacolul a avut premiera pe 3 noiembrie 2013, fiind declarat câştigãtor în cadrul celei de-a III-a ediţii a Concursului de proiecte pentru tineri regizori şi dramaturgi români organizat  de Teatrul Naţional „Marin Sorescu”.

„Profu’ de religie” abordează felul în care adevărul poate fi interpretat și manipulat în diverse feluri astfel încât sensul său devine relativ. Spectacolul îi are în distribuție pe Marian Politic (Profu` de religie / Prezentator TV), Dragoș Măceșanu (Bogdan / Profu` de sport / Purtător de cuvânt / Prezentator TV), Romanița Ionescu (Mara / Mama Marei / Psiholog / Prezentator TV), Cătălin Vieru (Andrei / Mama lui Andrei / Dirigu` / Prezentator TV), Raluca Păun (Anca / Mama Ancăi / Mama Marei / Profa de română / Prezentator TV).

Tot în ianuarie, pe scena TNC vor mai fi prezentate spectacolele „Tartuffe” de Moliere, regia Kincses Elemer (9 ianuarie, ora 18.30), „HOT’L Baltimore” de Lanford Wilson, regia Peter Schneider (10 și 11 ianuarie, ora 18.30), „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Mircea Cornişteanu (15 și 16 ianuarie, ora 18.30).

Pe 30 și 31 ianuarie, Teatrul Național „Marin Sorescu” vă invită la premiera spectacolului cu piesa „Noapte bună, mamă!” de Marsha Norman. În regia lui Mircea Cornisteanu, scenografia lui Viorel Penișoară-Stegaru şi cu o distribuţie de excepţie, Florina Cercel şi Cerasela Iosifescu, piesa îi dezvăluie spectatorului o multitudine de sensuri despre atitudinea faţă de viaţă. Un dialog aparent banal, între o mamă şi fiica ei, îi oferă  spectatorului posibilitatea de a reflecta asupra eternei dileme a existenţei umane – avem obligaţia de a trăi oricum sau putem alege să renunţăm la viaţă?

Prețurile biletelor la TNC sunt 30 lei (categoria I), 25 lei (categoria a II-a), 20 lei (categoria a III-a) și 15 lei pentru elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari, şomeri. Contact Agenția de bilete: 0251.413.677.

 

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”

În ianuarie 2015 Fabrica de povești electroCOLIBRI își turează iar motoarele pentru o nouă călătorie magică în lumea teatrului, copiilor, poveștilor. Iar aceasta va începe sâmbătă, 10 ianuarie, ora 18.00, cu „Cavalerii Mesei Rotunde”. Un spectacol a cărui premieră a avut loc în anul 2003, în regia şi după scenariul lui Cristian Pepino, scenografia Cristinei Pepino şi Mirelei Tofan, pe muzica lui Dan Bălan. În distribuţie: Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Daniel Mirea, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea.

Luna aceasta sunteți așteptați să (re)vedeți la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” „Fantezii pentru copii” (11 ianuarie, ora 11.00), „Sarea în bucate” (17 ianuarie, ora 18.00), „Jocuri magice” (18 ianuarie, ora 11.00), „Fata babei și fata moșneagului” (24 ianuarie, ora 18.00), „Prietenii Motanului Încălțat” (25 ianuarie, ora 11.00) și „Cântăreții din Bremen” (31 ianuarie, ora 18.00).

Biletele la spectacolele teatrului costă, în funcţie de categoria locului, 5 lei, 7 lei şi10 lei / persoană, iar pentru grupuri organizate – 5 lei. Se pot achiziţiona de la Agenţia din incinta instituţiei – Calea Bucureşti nr. 56, tel. 0251.412.473.

MAGDA BRATU