Dirijorul indian Zubin Mehta va conduce Orchestra Filarmonicii din Viena la Concertul de Anul Nou de pe 1 ianuarie 2015, potrivit Agerpres. Dirijând pentru a cincea oară acest spectacol de muzică clasică ultra-mediatizat, maestrul indian, în vârstă de 77 de ani, se va alătura celor care au fost cel mai adesea la pupitrul concertului, alături de Willi Boskovsky, Clemens Krauss sau Lorin Maazel.
Zubin Mehta a fost ales „nu numai pentru că este unul dintre marii dirijori ai epocii noastre, dar și pentru că este un mare umanist”. El a mai fost director muzical la Orchestra Filarmonică din New York și la cea din Los Angeles și a fost desemnat director artistic pe viață al Orchestrei Filarmonice din Israel.
Concertul de pe 1 ianuarie 2014, transmis în direct de TVR şi Radio România Muzical, a fost condus de dirijorul argentiniano-israelian Daniel Barenboim.