În perioda premergătoare sărbătorilor de iarnă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj intensifică acţiunile de control, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi al prevenirii răspândirii virusului Pestei Porcine Africane , prin sacrificări clandestine şi comerţ ilegal cu porcine vii .
La nivelul DSVSA Dolj, au fost constituite echipe de medici veterinari oficiali, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Judetean de Poliţie Dolj şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj vor efectua controale oficiale în trafic rutier, târguri , pieţe agro-alimentare şi în unităţi înregistrate/autorizate sanitar- veterinar . De asemenea, la nivelul DSVSA Dolj şi al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale teritoriale (CSVSAO) este afisat un program de permanenţă şi asigurarea unui program prelungit de lucru , inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. “Pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, DSVSA Dolj vă recomandă: Cumpăraţi alimente , carne de porc, produse sau preparate din carne , numai din locuri sau spaţii autorizate/inregistrate şi supravegheate sanitar veterinar ; sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar , poate avea consecinţe grave; nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi rezultatul analizelor de la medicul veterinar ; examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în gospodaria proprie este obligatorie; propietarii prezentand medicului veterinar, probe concludente (muschi pilieri diafragma , m.intercoastali..) si crotalia porcului. Examenul trichineloscopic al cărnii de porc se efectuează în spaţii special amenajate la Cabinetele medical-veterinare împuternicite din cadrul fiecărei Unităţi Administrativ – Teritoriale din judeţul Dolj ; la Circumscripțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din Craiova ,Băileşti , Calafat şi Filiaşi. În Municipiul Craiova, examenul se poate efectua la Cabinetul medical-veterinar împuternicit din str. Brestei nr .346 şi la Circumscripțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din pieţe : Piaţa Mare, Piaţa Craioviţa , Piaţa Valea Roşie, Piaţa Veche, Piaţa Brazda lui Novac , unde sunt afişate numele medicului veterinar , numărul de telefon , tariful de examinare şi programul de funcționare . Tabelul cu medicii veterinari este afişat pe site-ul DSVSA Dolj , având inclusiv numele şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
TELVERDE, 0351806830 ;0351806832 TEL,0251428590 ;
Fax. 0351806855 ; office-dolj@ansvsa.ro , 0728286333″, a precizat Costică Retea, director executiv – adjunct al DSVSA Dolj, responsabil cu comunicare în cadrul instituţiei.