Pronunţarea verdictului Curţii de Justiţie a Republicii, în cazul ministrului Justiţiei franceze, Eric Dupond Moretti, acuzat de conflict de interese, a fost un şoc: achitat. A existat mult suspans, nu puţină patimă, în analiza insolitei speţe, dar ce n-a existat? Curtea de Justiţie a Republicii, o instituţie abilitată în judecarea membrilor Guvernului, pentru presupusele infracţiuni comise în exercitarea funcţiei, a recunoscut exactitatea faptelor reproşate ministrului, dar nu a stabilit „intenţia” de a vătăma a acestui avocat penal, care după numirea în funcţie, în iulie 2020, a acuzat mai mulţi magistraţi pentru „păcate mai vechi”. În formatul –trei magistraţi ai Curţii de Casaţie şi 6 deputaţi şi 6 senatori din tot spectrul politic- Curtea de Justiţie a Republicii s-a pronunţat, după audieri prelungite, în cele 3 săptămâni de proces. S-a reţinut faptul că a fi ministru al Justiţiei necesită respectarea independenţei sale, dar nu impune tăcerea şi inacţiunea când faptele o impun, chiar dacă se referă la judecători, în cele din urmă sub autoritatea sa. Mai există şi o altă abordare, atât personală cât şi politică. Pentru vedeta Baroului din Paris, avocat de ţinută, în vârstă de 62 de ani, temut în instanţe timp de aproape 40 de ani, înainte de a fi numit în Guvern, această victorie juridică este şi epilogul unei lupte prelungite. De-a lungul timpului, acest avocat pe cât de puternic, pe atât de controversat, bine cunoscut la Geneva, nu doar în Franţa, a luptat împotriva unei justiţii, potrivit lui, prea des părtinitoare, aliată cu poliţia şi presa de investigaţii, mai puţin independentă decât pretinde a fi. La toate procesele în care a pledat, strategia sa a constat nu în sfidarea magistraţilor, ci în insistenţa asupra obligaţiei acestora de a permite îndoiala. Detractorii l-au acuzat mereu, în schimb, că este o vedetă, că vrea să intimideze instanţele, pe scurt că este un avocat anti-judecător. Ca ministru a părut vulnerabil şi nu puţini îl numeau „Titanic politic”, prezicând scufundarea sa. Acum victorios poate fi util preşedintelui Emmanuel Macron şi capabil să-şi continue mandatul de ministru al Justiţiei. Dar şi pe cea de persoană publică. Curtea de Justiţie a Republicii este contestată pentru faptul de a fi foarte politică. Parlamentarii, în mod evident au fost în mod sigur influenţaţi de interesele partidelor din care fac parte. Cu toate acestea, ministrul a fost acuzat în două dosare distincte că s-a folosit de autoritatea sa pentru a-şi regla conturi mai vechi cu 4 magistraţi, cu care era în conflict, ordonând o anchetă administrativă internă împotriva lor. Ceea ce a făcut obiectul unor plângeri pe care CJR le-a preluat. A afirmat, în cursul procesului, că era de datoria lui, în calitate de ministru, să semnaleze chestiunile invocate. „Achitatorul” Dupond Moretti, avocatul obişnuit să câştige procese penale pe baza unor pledoarii dure, dar eficiente, a ieşit întărit din această încercare. Decizia disecată şi contestată, din partea celor care îl consideră politician, îl relegitimează ca ministru. Dacă în alte ţări conflictul de interese necesită demisia obligatorie a ministrului în cauză, de data aceasta vedem că s-a întâmplat altfel, atestând soliditatea instituţiilor. Şi dovada că liderii politici, atunci când au dreptate, în temeiul regulilor stabilite de lege, nu sunt condamnaţi în prealabil. Procesul, desfăşurat într-un climat tensionat, plin de insinuări, resentimente şi ostilitate împărtăşită a deschis o cutie a Pandorei. Ar fi avut aceeaşi concluzie, dacă s-ar fi pronunţat doar 3 judecători? Pe de altă parte a aruncat o lumină dură asupra legăturilor periculoase pe care magistraţii de rang înalt le întreţin cu politica, modul lor de a aborda puterea şi de a-şi gestiona cariera. În timpul procesului său Eric Dupond Moretti s-a arătat egal cu el însuşi, nelăsând să-i scape vreun detaliu, supunând martorii acuzării unui supliciu, pe un fundal de suspine mormăite, exasperate şi exclamaţii de indignare. Sunt procese care dezvăluie şi mari avocaţi: Remi Lovrain, tânăr, partener al firmei Maisonneuve, a dinamitat într-o pledoarie puternică de 3 ore „construcţia procuratorii”, folosind lejer ironia, deconstrucţia analitică, umorul, demontând o urmărire penală fără precedent, nedreaptă şi fără egal. A făcut senzaţie, într-un proces în care procuratura ceruse o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Fostul tenor al Baroului din Paris, reconfirmat în funcţia de ministru al Justiţiei de premierul Elisabeth Borne a fost primit câteva ore mai târziu de preşedintele Republicii pentru discuţii de rutină.
