Astăzi, vineri, 1 Decembrie, craiovenii au celebrat, cu fastul de rigoare, Ziua Națională a României, în cadrul unui ceremonial care s-a desfășurat, ca de obicei, în fața Primăriei Craiova, lângă “English Park”. Evenimentele au debutat la ora 11:00, când s-a prezentat Onorul Militar, prefectului jud. Dolj şi comandantului Garnizoanei Craiova. Pentru prima oară, intonarea Imnului Național al României s-a făcut, la Craiova, de către artiști lirici ai Operei Române Craiova – soprana Corina Vlada și baritonul Cristian Fofucă, în acordurile muzicii militare a Garnizoanei Craiova. Aproximativ 10.000 de persoane au fost prezente la eveniment, foarte multe dintre ele fiind în Bănie şi cu ocazia Târgului de Crăciun, venite din alte localităţi. Moment insolit: au lipsit mesajele politicianiste, din formatul obişnuit, singurul care a fost prezentat fiind al unui elev al Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, olimpic naţional, care a dat citire mesajului prim – ministrului Marcel Ciolacu.
Aproximativ 10.000 de persoane au fost, pe 1 Decembrie 2023, la celebrarea a 105 ani de la Marea Unire, multe dintre ele fiind prezente , din alte localităţi, pentru a vizita, cu această ocazie, şi Târgul de Crăciun de la Craiova. Ceremonia a debutat cu prezentarea Onorului Militar prefectului judeţului Dolj şi al comandantului Garnizoanei Craiova. Apoi, s-a intonat Imnul de Stat al României, în premieră, în Bănie acesta fiind interpretat, vocal, de doi artişti. Este vorba de soprana Corina Vlada şi de baritonul Cristian Fofucă, de la Opera Română Craiova. A urmat slujba religioasă , care , conform cutumelor, mai bune sau mai rele, nu au fost urmate de alocuţiuni ale oamenilor politici. Singurul care a vorbit a fost Ionuţ Denis Avram, actualmente în cls. a XII-a, la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, cel care a dat citire mesajului prim – ministrului României, Marcel Ciolacu. Ionuţ a câştigat, anul trecut primul loc la Olimpiada Naţională de Istorie, şi ştie foarte bine despre ceea ce este vorba. Manifestarea a continuat cu defilarea trupelor care fac parte din Sistemul Naţional de Apărare – Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, sreviciul Român de Informaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj, Poliţia Locală Craiova, Centrul de Educare Canină Dolj, etc. Au fost depuse coroane de flori, la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din partea partidelor politice, a Mişcării Unităţii Revoluţionarilor Liberi – Decembrie 1989 – Regiunea Oltenia, a ONG-urilor. Ca într-o înfrăţire de suflet, oltenii s-au prins în hore şi cântece patriotice, susţinute de Ansamblul Folcloric ” Maria Tănase” din Craiova, care nu mai are nevoie de nicio prezentare.