România, ţara fiecăruia dintre noi, ţara noastră!

1
480

Trăim, astăzi, la unison, noi românii, o mare sărbătoare: 1 Decembrie. Străbătuţi lăuntric de un gând curat pentru înaintaşi, pentru eroii marelui război, dar mai ales pentru făuritorii Marii Uniri. Ideal împlinit. Unirea de la 1918 a fundamentat nu numai momentul final al unui proces istoric ce-şi trăgea seva din comunitatea de viaţă economică, politică şi culturală, din întreaga sa dezvoltare anterioară, dar în acelaşi timp a legiferat un act de dreptate istorică, făurit prin lupta atâtor generaţii de înaintaşi, prin sacrificii umane şi materiale. A dăinuit, de-a lungul timpului, acel moment luminos din anul providenţial 1918. Nutrim de fiecare dată, în această zi măreaţă, speranţa de a fi la înălţimea sacrificiului celor care au plămădit un vis al multor generaţii, fără a omite că prezentul ni-l construim noi înşine, prin faptele noastre de zi cu zi, iar viitorul se reazămă pe ceea ce lăsăm în urma noastră. Este o zi încărcată de vibraţie patriotică aparte, simţire naţională, într-un moment de nelinişte, prin ceea ce ştim că se petrece lângă noi, care ne potenţează sentimentul de apartenenţă la acest teritoriu geografic, ce trebuie apărat cu fiinţa noastră. Uităm deseori multe lucruri cardinale şi, de fapt, dacă e să cercetăm istoria, cu ochi limpede, depinde de noi, de sacrificiul tuturor, de sufletul depus în ceea ce facem, pentru a spera că ziua de mâine va fi una luminoasă. E un motiv să fim serioşi în fiecare demers, în tot ceea ce întreprindem clipă de clipă. E un motiv să credem în ideea adormită, sau oricum neluată suficient în seamă, că am putea fi uniţi. Mai uniţi. Sigur că frecvent suntem nemulţumiţi de performanţa noastră cotidiană, de o neputinţă în autodepăşire. De izbânzile concrete, adunate la intervale de timp, motiv pentru care ne simţim, prea des, complexaţi în faţa altora. Şi fără voce. Avem noi românii o vorbă încărcată de sensuri, o vorbă care limpezeşte felul nostru de a privi semenii europeni: „om de omenie”. Poate că nu mulţi străini ar putea înţelege această sintagmă, dar noi românii zicem „om de omenie” ştiind că nu e un pleonasm, ci o formulă armonioasă, ce se potenţează subtil cu fiecare termen, pentru a indica niciodată trădatul nostru umanism. Suntem o ţară de omenie, cu disponibilitatea de a discerne între valori şi non-valori, bine şi rău, şi anul acesta ne-a ajutat să înţelegem, la reale dimensiuni, care este valoarea prezenţei în NATO, dar şi care este preţul. Viaţa unei naţiuni nu e compusă numai din momente fericite şi nici măcar numai din momente inspirate. Dar e de-a dreptul reconfortant să auzim formulări curtenitoare, aproape seducătoare, la adresa noastră, venite la reuniunea istorică a NATO, de la Bucureşti, din partea participanţilor şi inclusiv a secretarului departamentului de stat Antony Blinken, şi a secretarului-general Jens Stoltenberg. E 1 decembrie. O zi menită să aducă aminte de valorile fără de care nu se poate trăi. Şi între valorile fără de care nu se poate trăi este ţara întreagă. Teafără. A fiecăruia dintre noi. Şi dacă prin iubirea de ţară se înţelege iubirea faţă de părinţi, copii, leagănul locului în care te-ai născut, credinţa în drumul ei, idealurile ei, lupta cu tot ce o primejduieşte, atunci iubirea de ţară ne dă şi durată. Iubirea adevărată de ţară este ceea ce îi dă eternitate.

1 COMENTARIU

Comments are closed.