Campania naţională “Reciclăm în România” s-a lansat oficial de astăzi

0
302
“Reciclăm în România” este prima campanie națională derulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,  împreună cu Agenția Fondului pentru Mediu care urmărește responsabilizarea cetățenilor privind colectarea separată, anunță ministerul printr-un comunicat de presă. Potrivit unui sondaj IRES din 2021, la comanda ministerului, aproximativ jumătate dintre români declară că la acest moment nu colectează separat deșeurile, de nici un fel. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a expus, într-o conferința de presă, lansarea campaniei, precizează Edupedu.ro.

FOTO: Siam Pukkato/Dreamstime.com

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos , a anunțat lansarea campaniei, luna aceasta, în cadrul conferinței online “Creator implicat – experiențe practice și viitorul economiei circulare”, organizată de Edupedu.ro. Potrivit unui sondaj IRES, comandat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și efectuat în 2021, aproape jumătate (45%) dintre cetățeni nu au fost niciodată informați despre obligativitatea colectării selective, iar aproximativ jumătate dintre români declară că la acest moment nu colectează separat deșeurile, de niciun fel.

“Reciclăm în România”, prima campanie națională derulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pe tema reciclării selective desfășoară la nivel național, începând din 1 decembrie online și din 15 decembrie pe toate celelalte medii de difuzare. Sub sloganul “Unele lucruri merg mai bine separate. La fel și deșeurile. Colectează separat”, campania are ca principal obiectiv responsabilizarea tuturor jucătorilor de pe lanțul de colectare, respectiv de reciclare, potrivit comunicatului de presă.

Precizările ministrului

„Mesajul principal al campaniei este unul de responsabilizare, indiferent dacă vorbim de autoritate publică locală, indiferent dacă vorbim de individ, de părinți, de copii. Fără să fim uniți în jurul acestui obiectiv, de a crește gradul de colectare separată și gestionare eficientă a deșeurilor, nu putem schimba situația. Responsabilitatea este mai ușor de aruncat decât deșeurile, dar dacă suntem cinstiți cu noi înșine și știm că avem o problemă, numai atunci putem începe să o rezolvăm. Prețul necolectării separate se plătește de fiecare dată de cetățeni. Anual, autoritățile publice locale sunt obligate să plătească acele contribuții la AFM, în cazul în care nu realizează țintele pe care le impune Comisia și indirect, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. De exemplu, în 2020, comunităţile, prin primării, au plătit peste 110 milioane de lei, pentru nerealizarea ţintelor la nivel de comună sau oraş. Această sumă a crescut la 224 milioane de lei, în 2021, şi probabil că va creşte şi în 2022. Sunt bani care ar fi putut redirecţionaţi către investiţii absolut necesare la nivel local – creşe, grădiniţe, spitale“, a precizat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos. “Campania își propune să schimbe comportamentul cetățenilor, astfel încât separarea deșeurilor să devină un demers firesc în majoritatea familiilor din România”, se menţionează în comunicatul de presă. Potrivit unui sondaj IRES comandat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și efectuat în 2021, aproape jumătate (45%) dintre cetățeni nu au fost niciodată informați despre obligativitatea colectării selective, dar 94% dintre respondenți spun foarte clar – mai multă informație și educație i-ar face pe oameni să colecteze separat deșeurile. De asemenea, 92% dintre respondenți au spus că o infrastructură mai bună ar determina un grad de colectare separată mai bun. Totodată, aproximativ jumătate dintre români declară că la acest moment nu colectează separat deșeurile, de niciun fel. „Nu este un secret că ne confruntăm cu această problemă de ani de zile. România, la capitolul reciclare, se află undeva la coada clasamentului şi acest lucru este cauzat pe de o parte de lipsa de infrastructură, dar şi de faptul că, deşi foarte mulţi cetăţeni spun că sunt interesaţi de colectarea separată şi de reciclare, adică peste 88%, în realitate lucrurile de fapt stau altfel. Ne confruntăm cu această contradicţie între voinţa cetăţeanului declarată în cadrul unui sondaj şi realitatea, modul în care cetăţenii se raportează practic la această problemă. De asemenea, în cadrul acestui sondaj am constatat că foarte mulţi cetăţeni, peste 70%, îşi manifestă interesul de a primi informaţii suplimentare. Este şi un pas de plecare pentru această campanie de informare şi de educare, pentru că avem receptori, cetăţeni care sunt interesaţi să facă mai mult pentru a colecta separat şi pentru a genera reciclare în România”, a adăugat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Oamenii se pot adresa primăriei dacă nu au infrastructura necesară selectării deșeurilor

Ministrul Mediului, Barna Tánczos, a subliniat că toți cetățenii trebuie să știe că se pot adresa primăriei atunci când simt că nu au o infrastructură care să le permită, facil și firesc, să colecteze separat deșeurile. „Suntem conștienți că pentru a determina schimbări de percepții și comportamente avem nevoie de mult timp. Într-un an, după ce vom măsura rezultatele campaniei, vom vedea cum și cu cât a crescut gradul de informare al cetățenilor cu privire la colectarea separată și dacă s-a modificat și gradul efectiv de colectare separată și reciclare. Dar cea mai mare așteptare este legată de informare și educare – oamenii să aibă informațiile corecte despre ce înseamnă pentru mediu și pentru comunitate să colectezi separat. Și să nu uite și că este obligatoriu să colecteze separat, conform legii”, a mai spus ministrul Barna Tánczos.