Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Medicamentele trebuie să aibă un preț accesibil tuturor şi să nu lipsească din farmacii”

0
602

Comisia Europeană le-a prezentat europarlamentarilor, în sesiunea plenară, noua strategie farmaceutică. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu consideră că acest demers este binevenit pentru că dă aplicabilitate celorlalte programe din sănătate, precum EU pentru Sănătate sau viitorul Plan european pentru combaterea cancerului.

“Ambele sunt programe ambițioase, cu obiective salutare. Însă, dacă nu reușim să le asigurăm oamenilor un drept esențial cum este accesul la medicamentele de care au nevoie, atunci toate aceste obiective vor rămâne pe hârtie”, explică deputatul european, într-o postare pe pagina de facebook.

Marian Jean Marinescu pledează şi pentru ca cetăţenii să aibă garantat accesul egal la medicamente. “Medicamentele trebuie să aibă un preț accesibil tuturor, să nu lipsească din farmacii, să nu trebuiască să înlocuim medicamentele noi și mai eficiente cu cele vechi, din cauza prețurilor prohibitive sau să aflăm că pentru bolile rare nu există medicamente doar pentru că prin natura lor nu sunt profitabile pentru companiile farmaceutice”, a mai spus deputatul european.

Noua strategie farmaceutică trebuie să garanteze: accesul egal la medicamente

Noua strategie farmaceutică trebuie să garanteze: accesul egal la medicamente, preț accesibil al medicamentelor inovative, disponibilitatea acestora în toate statele membre, medicamente accesibile pentru bolile rare, transparența costurilor de dezvoltare a unui nou medicament, independența farmaceutică a UE prin relocarea producerii substanțelor de bază, chiar dacă costurile companiilor farmaceutice cu forța de muncă vor crește. „În abordarea noii strategii farmaceutice trebuie să încetăm să mai privim medicamentele ca bunuri comerciale și să le considerăm bunuri existențiale”, a mai europarlamentarul PNL.