Daruri de la elevii Şcolii Gimnaziale “Decebal” din Craiova, pentru pacienţii de la Spitalul “Filantropia”

0
1029

Preşcolarii şi elevii Şcolii Gimnaziale “Decebal” din Craiova au donat, în cadrul unui parteneriat, denumit “Inimi generoase”,  cu Spitalul Municipal “Filantropia”, peste 300 de kg de legume şi fructe, pacienţilor de la Secţia de Cardiologie a unităţii medicale. Acţiunea a făcut parte din “Săptămâna fructelor şi legumelor donate”. Colaborarea dintre cele două instituţii durează de mai mulţi ani, iar, acum, 26 de pacienţi au primit cadouri de la cei mici, care le-au oferit câteva clipe de bucurie celor suferinzi şi le-au adus un strop de alinare.