CM handbal (F): Franţa –campioană mondială- învinsă în partida de debut

0
574

Franţa, campioana mondială en-titre, a fost învinsă ieri la Kumamato (Japonia) de Coreea de Sud (27-29) în primul meci al grupei B. Jucătoarele antrenorului titrat Olivier Krumbholz au condus în debutul partidei (4-1; 13-10) dar în repriza secundă, lipsite de realism, au cedat. În trei meciuri de verificare, cu Slovenia, Brazilia şi Japonia, Franţa câştigase. Ca şi la mondialul precedent (2017) şi la Euro de anul trecut, franţuzoaicele au început cu o înfrângere. În min. 59 al partidei erau conduse cu 25-29. Olivier Krumbholz a convocat la lot trei jucătoare de le Gyor (Amandine Leynaud, căpitanul echipei, Estelle Miuko – Nze şi Beatrice Edwige), şase jucătoare de la Metz (Laura Flipes, Orlane Canor, Meline Nocandy, Grace Zaadi şi Astride N’Gouan), două de la Nantes (Caterine Gabriel şi Canille Aygeon Saurina) şi două de la Paris 92 (Alison Pineau şi Oceane Sergieu Ugolin). Astăzi, la Yamaga, Franţa a remizat 19-19 cu Brazilia, fiind egalată în ultimele 10 secunde de Amorim, într-un moment în care se afla în inferioritate numerică. Paradoxal, într-un meci anterior de verificare, Franţa se impusese 30-32, şi trebuie să câştige acum partidele cu Australia, Germania şi Danemarca, pentru a rămâne în cursă. Fără forma deosebită a portarei Amandine Leynaud, pierdea şi în faţa Braziliei. Alte rezultate:

Grupa A: Serbia – Angola 32-25; Olanda – Slovenia 26-32; Norvegia – Cuba 47-16

Grupa B: Germania – Brazilia 30-24; Danemarca – Australia 37-12

Grupa C: Muntenegru – Senegal 29-25; Ungaria – Kazakstan 39-15; România – Spania 16-31

Astăzi, în grupa C se dispută partidele: Kazakstan – Muntenegru, Spania – Ungaria; Senegal – România.

Grupa D:

Japonia – Argentina  24-20; Rusia – China 26-11; Suedia – RD Congo 26-16