Cristi Chivu, în cărţi pentru a prelua Universitatea Craiova

0
864

După umilinţa suferită de Universitatea Craiova la Buzău, în Cupa României, finanţatorul Mihai Rotaru a declarat că nu mai există speranţă cu actuala formulă tehnică, adăugând că aşteaptă ca Gâlcă să-şi „asume” eşecurile, în traducere liberă – să demisioneze. Numai că antrenorul are o clauză de reziliere uriaşă, de o jumătate de milion de euro, la care nu ar fi dispus să renunţe. Oricum, calea negocierilor este deschisă, iar Rotaru şi Gâlcă ar putea cădea la un acord, fiindcă nu mai există şanse de colaborare.

Picătura care a umplut paharul a fost eşecul din Cupa României, cu Metalul Buzău, dar mai ales modul cum s-a petrecut această umilinţă. Universitatea Craiova a mai suferit în ultimii doi ani eşecuri în Cupa României, remizând cu echipe precum CS Tunari sau Ocna Mureş, dar acestea au fost mai degrabă ghinioane, fiindcă adversarii au avut o singură ocazie şi au marcat, în rest nu au ajuns în jumătatea Craiovei, formaţie care a ratat cu nemiluita. În schimb, la Buzău, alb-albaştrii au fost dominaţi de o echipă care nu cu mult timp în urmă a jucat în Liga a III-a, iar victoria Metalului Buzău nu doar că a fost meritată, ci putea fi la un scor mai mare, mai ales că oltenii au scăpat de eliminarea lui Ndong, în minutul 11.

„Vreau să avem o identitate de joc, şi dacă am juca în echipament roşu, lumea să ştie după modul cum se exprimă echipa că aceea este Universitatea Craiova” a spus Mihai Rotaru, la Digisport, după meciul din Cupa României.

Chiar dacă a mai avut perioade în care rezultatele nu au venit şi cu alţi antrenori, Universitatea Craiova şi-a impus jocul, a dominat partidele, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultima vreme în mandatul lui Costel Gâlcă. Alb-albaştrii nu au tras pe poartă acasă cu Petrolul şi nici în 11 vs 9 cu Dinamo, au fost dominaţi de Universitatea Cluj şi Oţelul, iar Botoşaniul a avut cele mai mari ocazii pe „Ion Oblemenco”, la acel 0-0 recent. Dar faptul că echipa din Bănie a fost „subordonată” de o echipă precum Metalul Buzău a umplut paharul şi nimeni nu mai are răbdare cu Costel Gâlcă la Craiova.

Alesul lui Mihai Rotaru pentru postul de antrenor al Universităţii Craiova ar fi Cristian Chivu. Antrenorul care a împlinit recent 44 de ani este liber de contract după ce a pregătit echipa Primavera a clubului Inter Milano, cu care a şi câştigat titlul în Italia şi a participat în grupele Youth Champions League. Anterior, Chivu activase la echipele U17 şi U18 ale clubului de pe San Siro. În vara aceasta, numele lui Cristi Chivu a fost vehiculat pentru a prelua prima echipă a lui Ajax Amsterdam, echipă al cărei căpitan a fost şi la care s-a transferat de la Universitatea Craiova.

Ca atuuri pentru alegerea lui Cristi Chivu, au contat: mentalitatea şi experienţa dobândite în primul rând ca jucător, dar şi ca antrenor, într-un club de nivelul lui Inter Milano, performanţele pe care le-a avut cu Inter Primavera, precum şi faptul că începuturile carierei au fost legate şi de Universitatea Craiova, echipă cu care tatăl său a câştigat titlul de campion. În plus, Mihai Rotaru îşi doreşte promovarea tinerilor jucători din academie, iar Cristi Chivu, care a lucrat numai cu juniori în cariera de antrenor, ar putea face acest lucru.

Ca puncte slabe ar fi faptul că nu a antrenat niciodată o echipă de seniori, precum şi faptul că nu se află la curent cu realităţile din campionatul nostru, iar în cazul lui Costel Gâlcă, plecat din România de aproape un deceniu, acest lucru a contat.

Problema este ca Mihai Rotaru să-l convingă pe Cristi Chivu că va avea mână liberă la echipă, fostul căpitan al naţionalei având retincenţe că se poate întâmpla acest lucru la un club din România.

Cristian Chivu a jucat la Universitatea Craiova în sezonul 1998-1999, pe vremea când George Ilinca era patronul echipei din Bănie. Adus de la CSM Reşiţa când încă nu împlinise 18 ani, Chivu a ales Bănia, în detrimentul ofertelor de la Steaua şi Rapid, în primul rând pentru că tatăl său, Mircea Chivu, cel care dă şi numele arenei din Valea Domanului, a jucat la Universitatea Craiova. Mircea Chivu a fost în lotul Ştiinţei care a câştigat primul titlu de campioană, în 1974, fiind coleg cu legendarii Ion Oblemenco şi Ilie Balaci. De altfel, un alt motiv pentru care Cristi Chivu a semnat pentru Universitatea Craiova a fost prezenţa „Minunii Blonde” pe banca tehnică, Balaci fiind primul antrenor al lui Cristi Chivu la Craiova. 

Legenda Universităţii Craiova şi fostul preşedinte al grupării conduse de Mihai Rotaru, Sorin Cârţu, l-a propus pe Cristi Chivu pentru postul de antrenor principal în Bănie în primăvara acestui an, după plecarea bulgarului Ivaylo Petev, dar finanţatorul l-a ales pe Costel Gâlcă.

„Eu i-am zis lui Mihai Rotaru că ar trebui să încerce ceva, cum ar fi un Cristi Chivu. Așa m-am gândit eu. Nu știu câtă putere ar avea să îl aducă. Nu știu dacă vrea sau ce șanse sunt ca el să vină” declara Sorin Cârțu.

 Cristi Chivu, la „Eu sunt 12”, explicând legătura sa cu Universitatea Craiova:

 „Universitatea Craiova a fost echipa mea de suflet. Am ales să semnez cu Universitatea Craiova, pentru că trecuseră câteva luni de la decesul tatălui meu şi îmi doream să fiu cât mai aproape de casă. Domnul Balaci a insistat foarte mult, iar pe tata şi pe nea Ilie îi lega o prietenie din copilărie, ne şi vedeam, copil fiind ne şi vedeam împreună cu nea Sorin Cârţu, de câte ori mergeam la bunici la Craiova”

prosport.ro