Europarlamentarul Marian Jean Marinescu îi îndeamnă pe basarabeni să iasă la vot

0
815

Cetățenii moldoveni cu drept de vot sunt asteptați astăzi să-și aleagă președintele. Opt candidați luptă pentru  funcția de șef al statului : Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate), Igor Dodon (oficial, candidat independent, dar sprijinit de Partidul Socialiștilor), Tudor Deliu (Partidul Liberal-Democrat), Violeta Ivanov (din partea Partidului „Șor”) , Renato Usatîi (lider al formațiunii „Partidul Nostru”), Octavian Țîcu, Partidul Unității Naționale, Dorin Chirtoacă – Blocul Electoral Unirea și nu în ultimul rând, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. Andrian Candu din partea partidului Pro Moldova nu a reuşit să se înscrie în cursa electorală, candidatura sa fiind respinsă, iar alţi trei candidaţi s-au retras din cursa electorală.

“Astăzi, sunt alegeri în Republica Moldova şi sunt alegeri foarte importante. Eu sper că vor ieşi câţi mai mulţi basarabeni la vot şi sper că vor vota pentru drumul european al Republicii Moldova, singurul care ar putea să le asigure un viitor cât mai bun. Celor care votează la Craiova şi nu numai, îi rog să-şi ia toate măsurile împotriva virusului şi să vină la vot. Nu cred că a merge la vot este mai periculos decât a merge la cumpărături. Dar este foarte important. Condiţiile pe care Uniunea Europeană le impune Republicii Moldova sunt stabilite în Acordul de Asociere şi niciodată nu s-a pus problema să se facă rabat de la acestea. Dar, acolo sunt nişte reforme prevăzute şi se cere o garanţie a faptului că ceea ce se întâmplă în Republica Moldova este în deplin acord cu regulile şi cerinţele UE. Aceste reguli sunt în beneficiu oamenilor, a cetăţenilor oneşti din Republica Moldova. Se referă la instituţii, la stat de drept, la dezvoltare economică, adică, lucruri necesare oamenilor. Uniunea Europeană vrea să ajute în continuare Republica Moldova, dar şi Republica Moldova trebuie să îndeplinească cerinţele impuse…Aşa că, soluţia este să se iasă la vot şi să se voteze un preşedinte pro-european”, a precizat europarlamentarul Marian Jean Marinescu, într-un mesaj transmis alegătorilor din Republica Moldova.