Dolj: În arest pentru 14 spargeri de locuinţe

0
468
Doi tineri în vârstă de 18, respectiv 19 ani, ambii din Băileşti, care au spart 14 locuinţe într-o lună, au fost reţinuţi, ieri, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Judecătoriei Băileşti cu propunere de arestare preventivă.
Conform IPJ Dolj, ieri, 31 octombrie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Băileşti au fost identificaţi trei tineri, cu vârste curpinse între 15 şi 19 ani, toţi din municipiul Băileşti, Dolj bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, mai exact furturi din locuinţe. Poliţiştii i-au identificat pe A.A., de 15 de ani, Robert B., de 18 de ani şi Florian N., de 19 de ani, toţi din municipiul Băileşti, Dolj, aceştia fiind conduşi la sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Din investigaţii a rezultat faptul că aceştia, profitând de faptul că o mare parte dintre proprietarii locuinţelor unde au comis faptele erau plecaţi în străinătate, în luna octombrie a.c., au pătruns prin efracţie în 14 case din Băileşti de unde au sustras televizoare, ceasuri şi băuturi alcoolice. Prejudiciul cauzat, în cuantum de 25.000 lei, a fost recuperat în proporţie de 90%, poliţiştii doljeni descoperind 10  televizoare (din cele 14 sustrase) şi, de asemenea, toate ceasurile sustrase, urmând ca acestea să fie restituite persoanelor vătămate. În baza probatoriului administrat de poliţiştii de investigaţii criminale din Băileşti, inculpaţii Robert B. şi Florian N. au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Cei doi tineri vor fi prezentaţi, astăzi, magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Oamenii legii au stabilit şi faptul că, cei trei suspecţi, prin intermediul unui localnic, au încercat să valorifice bunurile sustrase pe diferite site-uri de vânzări on-line.