Autorul atacului de la New York este originar din Uzbekistan

0
436

Autorul atacului din New York, soldat cu cel puţin opt morţi şi 15 răniţi, este un bărbat în vârstă de 29 de ani, originar din Uzbekistan, care a ajuns în Statele Unite în anul 2010, potrivit unor surse din cadrul anchetei. Suspectul ar avea un document de identitate cu numele Sayfullo Saipov şi adresa de domiciliu în oraşul Tampa, statul Florida. Anchetatorii analizează şi o posibilă legătură a bărbatului cu anumite persoane din statul New Jersey, unde ar fi locuit, potrivit aceloraşi surse. Atacatorul a fost împuşcat în abdomen de către poliţişti şi transportat la spital unde a fost operat. Sayfullo Habibullaevic Saipov a fost şofer Uber. Are peste 1.400 de călătorii la activ, în decursul a şase luni. Apoi cei de la Uber i-au interzis lui Saipov prezenţa în aplicaţie, pentru motive pe care însă compania nu le-a dezvăluit, scrie Business Insider. “Suntem îngroziţi de acest act de violenţă. Inimile noastre sunt alături de victime şi familiile acestora. Colaborăm cu forţele de ordine pentru a oferi toate informaţiile necesare”, se arată într-o declaraţie. Potrivit CBS News, Saipov ar fi avut la activ patru abateri de la lege, în trafic. Conform unor surse citate de CNN, suspectul a închiriat un vehicul în aceeaşi zi în care a comis atacul, de la o filială Home Depot din New Jersey. Acesta ar fi lăsat în vehiculul pe care l-a folosit mai multe note scrise de mână, sub forma unui jurământ de credinţă faţă de Stat Islamic, alături de o imagine cu un steag al organizaţiei teroriste, potrivit unor surse citate de CNN. Un oficial din cadrul anchetei a precizat că mesajul era scris în limba engleză. Între timp, bărbatul în vârstă de 29 de ani urmează să fie interogat de către anchetatori. Atacatorul a avut mai multe probleme cu legea, în mai multe state. Saipov era citat pentru amenzi în trafic, în Missouri şi Pennsylvania. A fost arestat în Missouri, în octombrie 2016, după ce a fost emis mandat în momentul în care nu s-a prezentat la Curte, unde era judecat pentru un delict pe care l-a comis. A plătit o garanţie de 200 de dolari pe care a pierdut-o însă când nu s-a prezentat în instanţă, în noiembrie. Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, a declarat că incidentul produs în Manhattan a fost un act terorist, în urma căruia opt persoane au murit, iar peste 12 au fost rănite. “Nu trebuie să permitem Stat Islamic să se întoarcă sau să intre în ţara noastră după ce i-am învins în Orientul Mijlociu şi în alte părţi. Destul!”, a transmis preşedintele american Donald Trump, prin intermediul contului de Twitter.