Primăria Craiova investește în Spitalul de Neuropsihiatrie

0
474

Primăria Craiova a investit 5 milioane de lei în modernizarea Spitalului de Neuropsihiatrie și continuă lucrările de renovare. Până acum au fost refăcute și dotate cu mobilier toate saloanele, au fost cumpărate aparate medicale noi pentru secțiile de recuperare și s-a echipat complet bucătăria spitalului. Managerul Luiza Popa a menționat că pacienții care au primit fișe de evaluare au spus că sunt mulțumiți de modul cum arată acum saloanele. Aici sunt tratați aproximativ 12.000 de bolnavi în fiecare an.

Lucrările de renovare a Spitalului de Neuropsihiatrie nu s-au încheiat, primarul Lia Olguța Vasilescu făcând, ieri, o vizită de lucru pentru a vedea ce s-a lucrat până acum. După ce s-a plimbat prin saloane, edilul a spus că investițiile în sănătate sunt o prioritate, astfel că toate unitățile medicale coordonate de autoritatea locală vor fi complet renovate până la sfârșitul anului 2015. „Avem un acord-cadru pentru reparația spitalelor, este vorba de o licitație care se află în derulare. După ce va fi finalizată și această licitație, vom intra în continuare în toate spitalele până când le punem la cheie. Visul meu este să ne tratăm ca în Europa de Vest. Cel puțin spitalelor care aparțin de municipalitate încercăm să le schimbăm fața”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.

Modernizările au început din 2012

În Spitalul de Neuropsihiatrie s-au investit 5 milioane de lei de la bugetul local. Primarul a explicat că alocările s-au făcut de-a lungul a trei ani, dar că tot mai sunt încă destule lucruri care trebuie să fie făcute în continuare, fiind necesare intervenții la acoperiș, fațadă și alte dotări. „Totalul este de aproape 50 de miliarde de lei vechi, investiții făcute în acest spital. Dar noi vom continua”, a spus Olguța Vasilescu, care a detaliat cheltuielile și sumele de bani ce au ajuns la Neuropsihiatrie în fiecare an. În 2012 a fost alocată suma de 1,53 milioane lei, în 2013 – 2,19 milioane de lei, iar în 2014 – 2,4 milioane de lei. Managerul spitalului, Luiza Popa, i-a spus primarului că proiectele pentru sănătate au fost prezentate ca o prioritate în toate campaniile electorale, dar că, după 22 de ani, este singurul om politic care își respectă cuvântul dat.

Au fost renovate toate saloanele

Până acum toate saloanele au fost zugrăvite, iar pavimentul a fost acoperit cu covor medical. De asemenea, au fost renovate toate grupurile sanitare, fiind dotate cu dispensere de șervețele de mâini și de săpun, așa cum cer noile norme pentru acreditare. Coridoarele au fost renovate în totalitate și s-a schimbat sistemul de iluminare. În toate saloanele s-au achiziționat paturi cu dotări speciale pentru secțiile de neurologie și circa 30 de saltele pentru prevenirea complicațiilor la pacienții mobilizați la pat. „Investiții majore s-au făcut și la bucătăria spitalului. Aici s-au  cumpărat aragazuri, cuptoare și plite electrice. Avem mașini de spălat vase automate, veselă de inox pentru gătit și servit masa pacienților în totalitate”, a spus managerul spitalului.

Secția de recuperare are dotări noi

La etajul al patrulea al spitalului, acolo unde erau diferențe foarte mari de temperatură, s-a montat o instalație profesională de climatizare și, în paralel, s-a schimbat și tâmplăria veche, înlocuindu-se cu tâmplărie PVC. Tot pe acest etaj, la secția de recuperare neurologică, unde pacienții stau spitalizați o perioadă mai lungă de timp, s-au dotat saloanele cu televizoare. „A avut un impact foarte important asupra pacienților care, după terminarea procedurilor și până la prânz, nu aveau cu ce să-și umple timpul până a doua zi de dimineață”, a mai spus managerul unității medicale. Tot la etajul al patrulea, la sala de recuperare, a fost adus un aparat de fizioterapie cu funcții complexe pentru tratarea deficiențelor neuromotorii, în principal cele post accident vascular cerebral.

Sistem electronic pentru supravegherea pacienților

În plus, ca o noutate, saloanele au fost dotate cu aparatură modernă pentru supravegherea pacienților. Pe pereți există butoane care sunt conectate într-un sistem wireless și acestea sunt activate de pacienți atunci când starea lor de sănătate se înrăutățește. Acest sistem a dus la scăderea timpului de reacție și de intervenție în cazul apariției unei complicații la un bolnav aflat într-un salon. Sistemul include niște brățări care sunt purtate de asistentele de serviciu. Acestea au o rază mare de acțiune și chiar dacă asistenta nu este pe etaj, ci în altă clădire, i se afișează pe această brățară numărul de salon și numărul de pat care are nevoie de ajutor”, a explicat managerul Luiza Popa. Tot la capitolul aparatură medicală au fost achiziționate două electrocardiografe portabile, mai multe tensiometre și glucometre.