„Găurile negre” ale agendei prezidenţiale

0
131

Există, acum, spre final, o percepţie majoritară cu privire la decuplarea actualei campanii electorale de la adevăratele probleme ale agendei unui preşedinte al României în contextul prezentului şi al viitorului imediat.

De parcă o forţă obscură, dinăuntru ori dinafară, ne-ar fi întins o capcană, ispitindu-ne – din păcate, pe toţi, la grămadă, politicieni, analişti ori simpli băgători de seamă – cu tot felul de teme, dacă nu nepotrivite, atunci cu siguranţă străine acutelor nevoi ce îşi aşteaptă rezolvarea.

Arţagul, calomnia şi delaţiunea oferite cu o nonşalanţă amendabilă, ba uneori penală, chiar de la „tribuna” străjuită de tricolor, au sfârşit, parcă, prin a ne contamina pe toţi. Un „păpuşar”, caz de-acum clinic de pocherist al Puterii gândite şi administrate după chipul şi asemănarea sa, ne-a condus pe toţi spre acest teren mocirlos al urii devenite, ca în primi ani ’90, viscerale: un veritabil sport naţional.

De aici provine urgenţa unei schimbări radicale a timpului de dezbatere ce mai rămâne, prin chemarea la ordine şi prin raportarea şi asumarea unui set de obiective mai mult decât prioritare, abandonate de-a lungul ultimilor ani.

Pacea socială, realizabilă mai ales prin mai multă justiţie socială, vegherea (iar nu impunerea prin imixtiune în treburile executivului!) la reechilibrarea şanselor egale la viaţă, ca drept de acces la bunăstare şi la progres, condiţie esenţială a unei viziuni bazate pe consens comunitar şi prin respingerea actualei răfuieli dintre diversele categorii sociale, acestea ar trebui să definească şi să asigure agenda „internă” a Preşedinţiei.

Aş adăuga efortul de a readucere în prim plan a conlucrării constructive, dincolo de orgolii „doctrinare” şi de pretenţii de deţinători ai adevărului absolut; un efort spre unire – sau, mai precis spus, spre re-unire – cu scopul revenirii la un minimum de normalitate; restituirea valorii uitate a muncii bazate pe competenţă, pe merit, pe vocaţie şi pe răsplata cuvenită, ceea ce ar însemna o altfel de filozofie socială.

Însă într-o agendă prezidenţială, în lumea globalizată de astăzi şi în circumstanţele atâtor tensiuni, conflicte, în act ori în fază mocnită, prioritare, prin chiar fişa postului, sunt aspectele legate de poziţionarea Ţării pe plan extern; mai ales că ele au fost reduse la nivelul simplei alinieri discursive la ceea ce s-a presupus a reprezenta drept… liniile dominante: o corectă politică, dar şi aceasta blocată la stadiul unei anemice consimţiri retorice, marcate, din când în când, de ieşiri arţăgoase şi riscante împotriva unor mari puteri, chiar şi în dezacord cu liderii cei mai puternici din alianţele noastre strategice.

A sosit momentul ca în locul atâtor dureroase percepţii pe care Ţara le are în afară, multe trâmbiţate ori livrate pe şest chiar de politicieni autohtoni, să se promoveze valori – individuale şi colective, materiale şi spirituale – ale românimii şi ale românismului de care istoric nu ducem lipsă. O reanimare a aparatului diplomatic, cu cadre de valoare, eventual recrutate din zecile de mii de tineri deja performanţi şi risipiţi prin toată lumea, este un alt obiectiv de prim ordin al unei înnoite agende prezidenţiale.

S-a scris în ultima vreme despre tragedii, uneori abominabile, trăite de românii exilaţi prin Occident: femei violate şi tratate ca în Evul Mediu, în Italia, ca să mă rezum la acest exemplu despre care am, relatat în acest loc, situaţii faţă de care nu s-a înregistrat nicio reacţie oficială din partea statului român.

Primarul unui mare municipiu se plângea recent de slaba implicare a multor diplomaţi şi ataşaţi comerciali români în procesul de atragere de investiţii.

S-a schimbat oare ceva de la mentalitatea, de-acum exact cinci ani, a unui ambasador într-o mare ţară occidentală al cărui mandat s-a redus la a-şi rezerva luxul unei locuinţe somptuoase cu o chirie demnă de un oligarh din Golful Persic şi la instrumentalizarea, de ordin penal, a votului conaţionalilor săi în favoarea propriului Stăpân?

Iată teme ce-ar putea să mai salveze, măcar în această fază de prelungiri, ceva dintr-o campanie electorală decupată de la adevăratul ei statut şi de la adevărate menire.