Primar arestat pentru o şpagă de 20.000 de euro

0
449

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova l-au reţinut, miercuri seară, pe primarul comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, sub acuzaţia de luare de mită. Primarul Gheorghe Băzăvan a fost prins în flagrant primind 20.000 de euro, bani pe care îi ceruse administratorului unei firme, ca să-i semneze devizele pentru lucrări deja executate, astfel încât constructorul să-şi poată încasa banii, peste 500.000 lei. Aseară, primarul a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Dolj, care au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, ieri, că au început urmărirea penală faţă de Gheorghe Băzăvan, primarul comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită. Primarul a fost denunţat de administratorul unei firme că i-a cerut şpagă pentru a-i semna devizele de lucrări, astfel încât să poată încasa banii pe lucrările deja executate. Conform comunicatului DNA, „la data de 25 octombrie 2013, în calitate de primar al comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, inculpatul Băzăvan Gheorghe a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru ca în schimb să confirme situaţiile de lucrări executate de firma denunţătorului în favoarea Primăriei comunei Malovăţ în baza a două contracte şi pentru a dispune plata contravalorii lucrărilor în valoare de 506.000 lei, executate în baza celor două contracte, convenind ca banii datoraţi de primărie firmei să fie remişi în cursul zilei de 30 octombrie 2013”.

În baza denunţului au fost puse la punct toate detaliile, denunţătorul a primit bancnotele pentru şpagă, s-a întălnit cu primarul, cel din urmă fiind ridicat de anchetatori imediat ce a intrat în posesia sumei de 20.000 euro. După flagrant au fost făcute percheziţii atât la locuinţa primarului Gheorghe Băzăvan, cât şi la sediul primăriei Malovăţ, primarul a fost audiat la sediul DNA – Serviciul Teritorial Craiova, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. După ce a petrecut noaptea de miercuri spre joi în arestul IPJ Dolj, aseară primarul a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea procurorilor anticorupţie şi au emis mandat pentru 29 de zile pe numele lui Băzăvan, pentru luare de mită.