Afaceri ale ADS Bucureşti cu terenuri ale oamenilor din Rast

0
4819

Se pare că „minunea de la Maglavit”, care datează de pe la 1935, sfârşitul lunii mai, când, se spune, fapt consemnat de presa vremii, un cioban, Petrache Lupu, ar fi stat de vorbă cu Dumnezeu în vreo trei rânduri, e pe cale să pălească în faţa altor minuni, care se petrec mai aproape de zilele noastre prin părţile locului. La Rast, ca să nu ne întindem cu vorba, pentru reconstituirea dreptului de proprietate al oamenilor ar mai fi nevoie de vreo 300 de ha. Suprafaţa respectivă, confirmată de primarul comunei, Iulică Silişteanu, şi secretarul Boboc Liana, există pe raza comunei, numai că are… altă destinaţie. După cum urmează: 362 ha sunt încredinţate momentan SN Plafar SA Bucureşti, în temeiul unui aberant Certificat de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenului (Seria M03, Nr.6076) emis la 31 octombrie 2000 de Ministerul Industriilor şi Comerţului, iar 402 ha, administrate până în 1990 de IAS Rast (Agrolactis), au devenit moşia Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) (Legea 268/2001). SN Plafar SA Bucureşti – aflată în insolvenţă din 2009 – care „se luptă” prin instanţele de judecată pentru un teren furat răstenilor, „rupt” din suprafaţa fostei cooperative agricole, se doreşte între puţinele societăţi cu capital de stat „împroprietărită” de comunişti. Cu ADS este o altă poveste, fiindcă suprafaţa de 402 ha, deţinută pe teritoriul comunei Rast, a aparţinut tot localnicilor. Care privesc acum la cer. În 2006, prin strămutarea vetrei localităţii mai la nord şi întemeierea Rastului Nou, din cauza inundaţiilor, suprafaţa agricolă s-a diminuat cu 270 de ha, nu mai puţin de 177,58 ha fiind procurate prin acte de vânzare-cumpărare, pentru restul de 100 ha procedându-se la exproprieri din raţiuni de utilitate publică, sumele solicitate de cei în cauză, în instanţe, fiind… exorbitante. Peste un miliard lei vechi pe hectar. Pentru pământul localnicilor, Primăria Rast se judecă de ani de zile, fără a fi ajuns… la capătul drumului. În nici o împrejurare, Prefectura Dolj, indiferent de numele celui învestit ca reprezentant al Guvernului, n-a mişcat un deget.

ADS Bucureşti şi principiul „văzut, plăcut, luat”

Prin Contractul de concesiune nr.8/23 mai 2008, Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a transmis firmei SC Alcaruma Agro Consult SRL, cu sediul în Bucureşti, în temeiul Procesului-verbal de adjudecare nr.13048/16 mai 2008, suprafaţa totală de 402,10 ha pentru o perioadă de 20 de ani, în schimbul unei redevenţe de „mai mare râsul”. Suprafaţa de 402,10 ha aparţinuse SC Agrolactis Rast. A fost o licitaţie „trăsnet”, în deplin consens „cu realizarea obiectivelor programelor naţionale în domeniul agriculturii”, cum se menţionează în contract. S-au calificat în etapa a doua a licitaţiei, din data de 16 mai 2008, ofertanţii SC Tepro Agrorum SRL Bucureşti şi SC Alcaruma Agro Consult SRL Bucureşti. Cum SC Tepro Agrorum SRL Bucureşti s-a retras – regie consacrată – SC Alcaruma Agro Consult SRL Bucureşti şi-a adjudecat concesiunea suprafeţei de 402,10 ha teren agricol şi 146,90 ha teren neagricol la un nivel al redevenţei de 425 kg grâu/ha/an pentru terenul agricol şi… 6 kg grâu/ha/an pentru terenul neagricol. Afacere „pe cinste”, deplin circumscrisă „asigurării necesarului de produse la rezerva de stat”, cum se bălmăjeşte undeva la obiectul contractului de concesiune. Să nu omitem, încheiat conform principiului „văzut, plăcut, luat”, fiindcă exact aşa se stipulează, inducând sentimentul de neseriozitate.

Alcaruma Agro Consult SRL Bucureşti face agricultură în Dolj

Iulică Silişteanu

Firma Alcaruma Agro Consult SRL Bucureşti este deţinută de cetăţeanul turc Gorkem Yucel Tursucu şi în septembrie 2011 a cumpărat de la Mircea Dinescu şi asociatul său Doru Stănescu firma Agroindustriala Giubega, care administra 800 ha (aflate tot în portofoliul ADS Bucureşti). Alte detalii în afara faptului că Agroindustriale Giubega deţinea 10 ha de teren nu s-au mai obţinut în acel moment. Ceea ce se poate intui este că administratorul Alcaruma Agro Consult SRL Bucureşti era deja cunoscut… la ADS Bucureşti.

O redevenţă de râsul curcilor

La semnarea Contractului de concesiune nr.8/23 mai 2008, între Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi Alcaruma Agro Consult SRL Bucureşti, aceasta din urmă a fost reprezentată de Andres Suarez Martin, în calitate de împuternicit, concedentul fiind reprezentat de Daniel Drăgan, preşedintele ADS. Dacă menţionăm că prin părţile locului cea mai mică redevenţă plătită de arendator către arendaşi depăşeşte 800 kg grâu/ha putem conveni că simulacrul de redevenţă perceput celor de la Alcaruma Agro Consult SRL Bucureşti este de râsul curcilor, ca să nu spunem că 6 kg grâu/ha pe 146,90 ha neproductive este o bătaie de joc. Să nu scăpăm din vedere că pentru întreaga suprafaţă se alocă subvenţia de aproape 140 de euro pe hectar. Cum aşa „s-a bătut palma”, aşa se merge înainte.

Şi răstenii „ce zic”?

Terenurile cu destinaţie agricolă preluate de ADS de la SC Agrolactis Rast au aparţinut localnicilor. În prezent, în circumstanţele menţionate, există un deficit de terenuri disponibile pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Despre strămutarea comunei pe o altă vatră am menţionat, despre scandalul cu SN Plafar SA Bucureşti, care se consideră binecuvântată de comunişti, acelaşi lucru. Ce se va întâmpla mai departe cu pretenţiile celor expropriaţi este greu de spus. Dar, în orice caz, sumele solicitate sunt imposibil de suportat de bugetul comunei. Chiar dacă răstenii n-au avut parte de deplină dreptate de-a lungul istoriei lor, indiferent de cârmuire, ceea ce trăiesc în prezent întrece orice măsură. Cui să se plângă?