Culcer are 3.000 euro/lună şi 320 de subordonaţi pentru Băsescu

0
363
Victor Ponta

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că şefa Departamentului de Ştiri a TVR, Rodica Culcer, are un salariu de 3000 euro lunar şi 320 angajaţi, pentru ca emisiunile să aparţină doar lui Traian Băsescu, arătând că acesta avut 17 apariţii în ultimul an, în timp ce el nu a avut nici una. „Televiziunea publică, plătită din bani publici, aflată, teoretic, sub control parlamentar, este, în acest moment, transformată într-o televiziune a preşedintelui României. Datele oficiale privind prima jumătate a lunii octombrie arată aşa: 42% prezenţa preşedintelui şi instituţiilor sale, 29% prezenţa opoziţiei parlamentare – PSD, PNL, PC,  26% pentru majoritatea parlamentară. Jumătate din timpul exprimării punctelor de vedere politice la TVR e afectat preşedintelui Traian Băsescu, cealaltă jumătate e împărţită – un sfert pentru opoziţie, un sfert pentru majoritatea parlamentară. Deci, 29,2% prezenţă a opoziţiei, 70, 8% a puterii”, a precizat social-democratul.  El a acuzat TVR că are, la direcţia Ştiri, condusă de Rodica Culcer, 320 angajaţi, care „au salarii care nu există în zona privată, începând cu Culcer, care are 115 milioane lei vechi pe luna, plus pensia, deci 3000 euro plătiţi din bani publici, pentru ca emisiunile de ştiri să aparţină doar lui Traian Băsescu”, a încheiat Ponta.