CM de volei (M): Polonia şi-a păstrat titlul!

0
390

Polonia a învins Brazilia (3-0), în finala Campionatului Mondial de volei masculin de la Torino, conservându-şi titlul, obţinut în urmă cu patru ani. După o semifinală epuizantă în 5 seturi cu SUA, sâmbătă, aseară Polonia a dominat în meciul cu Brazilia (28-26, 25-20, 25-23). Este al treilea titlu mondial, pentru polonezi, după cele din 1974 şi 2014. Brazilia, campioană olimpică, a obţinut medalia de argint, ca şi acum patru ani. Bartosz Kurek (24p), care nu a făcut parte din echipa de acum patru ani, Michael Kubiak (12p) şi Artur Szalpuk (10p) au fost artizanii victoriei poloneze. O reprezentativă solidă cu patru jucători de 2,05 m. MVP-ul turneului a fost declarat Bartosz Kurek. Iată echipele: Brazilia – Bruno, Wallace, Lipe, Mauricio Souza, Douglas, Maique (libero). Au mai evoluat: Isac, William, Evandro, Thales. Polonia – Nowakowski, Kurek, Szalpuk, Drzyga, Kubiak, Bianek, Zatorski (libero). Au mai evoluat: Wojtaspek, Limacs. Pentru locurile 3 şi 4: Serbia – SUA 1-3 (25-23, 17-25, 30-32, 19-25).