Peste 300 de oameni au fost răniţi în urma confruntărilor violente din Catalonia

0
466

Guvernul regional al Cataloniei a anunţat că peste 300 de oameni au fost răniţi în urma confruntărilor violente dintre alegători şi Poliţia spaniolă, în ziua în care în regiunea catalană are loc un referendum pe tema independenţei. Oficialii catalani au precizat că, până în prezent, 337 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind rănite în urma confruntărilor violente cu Poliţia spaniolă. Ofiţerii Poliţiei Naţionale încearcă să îi oprească pe oameni să voteze şi au confiscat buletine de vot, încercând să acapareze controlul asupra tuturor secţiilor de vot. Anunţul cu privire la numărul persoanelor rănite a fost făcut de un purtător de cuvânt al Guvernului regional catalan. De cealaltă parte, Ministerul spaniol de Interne a precizat că 11 poliţişti sunt răniţi.