Peste 100 de şoferi amendaţi într-o zi

0
426

Poliţiştii doljeni de la structurile Rutiere au continuat şi luni acţiunile preventive pe drumurile din Craiova şi din judeţ, în atenţia acestora fiind conducătorii auto care nu respectă obligaţia legală de a acorda prioritate de trecere pietonior aflaţi regulamentar în traversarea străzilor prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător. În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 103 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 22.000 lei. Dintre acestea 15 au fost aplicate unor conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonior aflaţi regulamentar în traversarea drumurilor. Între cei sancţionaţi de oamenii legii s-a aflat şi Remus N., de 29 de ani, din Craiova, depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicovalei, iar la intersecţia cu bulevardul Dacia nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 360 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice.