Sentinţă definitivă în cazul polonezului prins la Calafat cu droguri în maşină

0
356

Cinci ani de închisoare pentru aproape 8 kilograme de canabis

Cetăţeanul polonez în vârstă de 34 de ani prins în urmă cu aproximativ un an, la PTF Calafat, cu maşina „burduşită” cu aproape 8 kilograme de canabis a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic internaţional de droguri de risc. Sentinţa a rămas definitivă după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins bărbatului recursul, pe 18 septembrie a.c.

Edward Jankowiak, cetăţean polonez, în vârstă de 33 ani (la momentul respectiv), se prezenta, duminică, 7 octombrie 2012, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, la volanul unui autoturism marca Peugeot 307, cu numărul DW-802-NU. Bărbatul era însoţit de o prietenă, o fată de 22 de ani, amândoi având domiciliul în localitatea Wroclaw, şi veneau din Grecia, având ca destinaţie Polonia. Poliţiştii de frontieră doljeni le-au verificat documentele, apoi au făcut un control amănunţit asupra autoturismului, folosind câinele de serviciu. În momentul în care acesta a semnalat existenţa unor substanţe stupefiante în maşină, poliţiştii şi lucrătorii vamali au luat „la puricat” toată maşina, la finalul operaţiunii, din roata de rezervă, dar şi de sub scaunele din faţă fiind scoase, în total, 20 de colete învelite în folie de plastic, care conţineau o substanţă vegetală de culoare maronie. S-a stabilit că este vorba despre 7,72 kilograme de canabis. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, pe numele celor doi cetăţeni polonezi s-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală şi au fost anunţaţi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, după cum precizau, la momentul respectiv, reprezentanţii STPF Dolj.

Ofiţerii BCCO Craiova şi procurorul de caz au ajuns la Calafat, în urma audierii, faţă de cetăţeanul polonez fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, o zi mai târziu, pe 8 octombrie, acesta fiind arestat preventiv. Mandatul a fost prelungit ulterior de instanţe.

A obţinut reducerea pedepsei cu un an la apel

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată doar pe bărbat, pentru introducere în ţară şi trafic internaţional de droguri de risc, pe 14 noiembrie 2012 dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj. Pe 21 ianuarie 2013 instanţa a pronunţat soluţia în dosar. Judecătorii l-au găsit vinovat, mai ales că acesta a recunoscut comiterea faptei, şi l-au condamnat pe Edward Jankowiak la 6 ani de închisoare şi la plata sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, menţinând, în plus, şi arestarea preventivă faţă de el. Polonezul a făcut apel împotriva sentinţei pronunţate pe fond, iar pe 12 aprilie a.c. magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au admis apelul cetăţeanului polonez şi i-au redus pedeapsa cu un an, de la 6, la 5 ani de închisoare cu executare. Jankowiak a făcut şi recurs, ce s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După mai multe termene la care magistraţii au menţinut arestarea bărbatului, pe 18 septembrie a.c. Curtea Supremă i-a respins recursul lui Edward Jankowiak, astfel că acesta rămâne cu pedeapsa de 5 ani închisoare, din care se va scădea perioada petrecută deja în spatele gratiilor. „Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Jankowiak Jaroslaw Edward împotriva deciziei penale nr. 127 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Jankowiak Jaroslaw Edward, durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 octombrie 2012 la 18 septembrie 2013. Definitivă”, se arată în încheierea de şedinţă a ÎCCJ.