Rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor: „Ca să facem studenţii să vină la Craiova trebuie ca oraşul să fie prezentat ca unul atractiv”

0
158
Dan Claudiu Dănişor

Peste 20.000 de studenţi încep, astăzi, cursurile la Universitatea din Craiova. Veniţi din toată Oltenia, dar şi din multe alte oraşe ale ţării, ei trec pragul unei instituţii de învăţământ în infrastructura căreia s-au investit până acum câteva zeci de milioane de euro. Cu pragmatismul care-l caracterizează, rectorul Dan Claudiu Dănişor crede că performanţa în educaţie nu poate fi atinsă decât ajutată de o infrastructură bună – care se vrea ireproşabilă la Craiova. Dar condiţiile de cazare din campusuri, sălile de cursuri şi laboratoarele noi care fac din Universitatea din Bănie acum una dintre cele mai bine echipate baze didactice din ţară nu sunt chiar totul. Rectorul Universităţii din Craiova este convins că există şi un ingredient care lipseşte şi care, dacă va fi adăugat, va face şi mai atractiv centrul universitar din Bănie.

 

– Domnule rector Dan Claudiu Dănişor, cu ce gânduri începeţi noul an universitar?

– Universitatea începe anul într-o conjunctură economică defavorabilă învăţământului superior, dar cu realizări. Examenul de admitere de anul acesta a fost un mare succes. Am reuşit să ocupăm marea majoritate a locurilor bugetare din prima sesiune, cea din vară, iar după sesiunea din septembrie le-am ocupat pe toate. Foarte multe universităţi din România nu au reuşit asta, şi sunt universităţi importante.

Şi care ar fi cauza acestui fapt?

Scăderea populaţiei şcolare şi lipsa de atractivitate a pieţei muncii. Numărul de locuri a rămas neschimbat, în schimb populaţia şcolară a scăzut. Dar noi suntem mulţumiţi de rezultatele din acest an, sunt peste aşteptări.

Examen de admitere la toate specializările pentru anul viitor

– S-a intrat cu medii mai mari decât cele de anul trecut?

– La Facultatea de Drept, media de intrare a fost cam aceeaşi cu anul trecut, nu s-a modificat substanţial. Suntem în discuţii, la nivelul Consiliului de Administraţie şi al Senatului Universităţii, să introducem examenul de admitere la toate specializările pentru anul viitor. Din ce în ce mai mulţi decani cred acest lucru, dar trebuie să-l anunţăm cu cel puţin şase luni înainte. În optica mea, până la sfârşitul lunii noiembrie va fi tranşată această problemă. Acesta este punctul meu de vedere şi pare să fie din ce în ce mai îmbrăţişat de CA. Până acum se dă examen la Drept, unde a fost introdus în 2008.

– Spre ce s-au îndreptat mai mult studenţii, adică a fost o facultate mai solicitată?

Sunt unele programe de studii, nu facultăţi… Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare de la Agronomie, Administraţia Publică, Geografia. Dreptul a avut o mare căutare având în vedere faptul că nu sunt decât foarte puţine facultăţi în România care dau examen. Avem studenţi de aici şi până la Chişinău, Timişoara, Bacău, Alexandria. Şi eu sunt convins că, la Drept, o să avem şi mai mulţi studenţi având în vedere infrastructura pe care o punem la dispoziţie începând cu anul acesta.

Au fost onorate toate cererile pentru cazarea la cămine

– Pentru că vin din atâtea zone ale ţării, aţi reuşit să îi cazaţi pe toţi?

– Da, Universitatea asigură cazare pentru toate cererile, chiar este un atu al nostru. Şi anul trecut, şi anul acesta am onorat toate cererile, nu a rămas nimeni pe dinafară. Cererile de cazare au fost făcute online, repartiţia a fost făcută computerizat, comisia de cazare doar predă locurile. Am 12 cămine funcţionale – mai avem încă unul în consolidare (căminul nr. 8). De asemenea, căminul nr. 9 este dezafectat, proiectarea tehnică este făcută, urmează să obţinem fonduri europene în anul 2014. De asemenea, avem şi o lucrare în infrastructura de cercetare în inginerie aplicată, INCESA, care va fi finalizată în 12 luni. Este un proiect în valoare de 16 milioane de euro, bani din fonduri europene, iar clădirea va fi gata în două săptămâni. Am depus cerere de finanţare pe 4,5 milioane de euro şi pentru un Centru de Cercetare în domeniul Mediului, unde sunt implicate cinci facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova.

– Mai sunt facultăţi în care nu s-au făcut investiţii?

– Investiţiile în infrastructura de cazare, cercetare şi învăţământ vor fi prioritare şi în exerciţiul financiar următor. Înseamnă terminarea consolidării şi renovării sediului central al universităţii – unde avem proiectarea tehnică făcută, consolidarea şi modernizarea sediului facultăţilor de Automatică şi Inginerie Electrică, finalizarea consolidării Facultăţii de Agricultură şi Horticultură, reabilitarea şi modernizarea căminului, construirea unui bazin de înot şi a unei săli de sport la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. În centrul universitar Drobeta-Turnu Severin avem deja un studiu de fezabilitate făcut în colaborare cu municipalitatea pentru un Centru de Formare Continuă pe care o să-l realizăm cu fonduri europene. Desigur că vom continua modernizarea tuturor căminelor Universităţii. Reuşim să facem totul pe fonduri europene – 36 de milioane de euro am obţinut până în acest moment doar pe infrastructură. Nu poţi să le ceri studenţilor să vină la Universitate dacă nu le oferi nici o condiţie.

„Sper ca oraşul nostru să fie Capitală Culturală Europeană!”

– Ce mesaj le transmiteţi studenţilor?

– Îi asigur pe studenţii care încep în acest an facultatea că au păşit într-o universitate performantă, care o să le asigure un viitor. Universitatea este clasată în acest an pe locul al optulea în topul universităţilor româneşti. Trebuie ţinut cont că este o universitate mixtă. Studenţii trebuie să fie siguri că au intrat într-o instituţie de învăţământ performantă, bazată pe o cercetare de vârf, cu o infrastructură de invidiat şi care, cu siguranţă, o să le asigure accesul pe piaţa muncii. Suntem o Universitate transnaţională, în acest moment avem 500 de studenţi străini.

Şi, totuşi, ce credeţi că-i atrage aici?

– Atractivitatea Universităţii depinde foarte mult de atractivitatea oraşului. Eu şi colegii mei vă garantăm că Universitatea va fi tot timpul implicată în procesul de prezentare a oraşului. Ca să facem studenţii să vină la Craiova trebuie ca oraşul să fie prezentat ca unul atractiv, pentru că nu înseamnă numai studii, ci şi condiţiile de viaţă, de distracţie şi de siguranţă. Oraşul trebuie prezentat altfel şi sunt convins că în parteneriat cu administraţia publică locală vom reuşi să prezentăm oraşul mai bine decât a fost prezentat până acum. Sper ca oraşul nostru să fie Capitală Culturală Europeană! Şi chiar dacă nu reuşim acest lucru, e important că o să crească din punct de vedere calitativ.

 

Sala Albastră a Universităţii din Craiova găzduieşte astăzi, începând cu ora 10.30, festivităţile prilejuite de deschiderea noului an universitar 2013-2014. Deschiderea oficială va fi urmată, în holul central al Universităţii, de un recital susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”.

ALINA DRĂGHICI şi LAURA MOŢÎRLICHE