Octogenar accidentat pe trecerea de pietoni

0
325

Un craiovean de 88 de ani a ajuns, ieri, în jurul prânzului, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce a fost accidentat pe „Calea Bucureşti” din municipiu. Din cercetările poliţiştilor Biroului Rutier Craiova a reieşit că Dionisie Roşca, de 48 de ani, din Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism marca Suzuki pe „Calea Bucureşti” din Craiova, la trecerea de pietoni din zona Şcolii nr. 21 nu a acordat prioritate de trecere şi a lovit un bătrân angajat regulamentar în traversarea străzii. Victima – Mircea Biolan, în vârstă de 88 de ani, din Craiova – a fost transportată cu o ambulanţă la spital, unde medicii au stabilit că, din fericire, a scăpat cu leziuni uşoare. „Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.