Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Segarcea, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, aflaţi în timpul unei misiuni în localitatea Giurgiţa, au fost anunţaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.30, că în apropierea discotecii din localitate o persoană a fost ameninţată cu un cuţit. Echipajul de jandarmi a ajuns la faţa locului, iar în momentul apariţiei oamenilor legii un bărbat a aruncat rapid cuţitul pe care îl avea la el. Aceştia l-au văzut însă, l-au legitimat, stabilind că este vorba despre Aurel Constantin, de 29 ani, din Giurgiţa, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, l-a ameninţat cu cuţitul pe S. B., pe acre îl văzuse în faţa discotecii. „Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port al cuţitului, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi ameninţare, urmând să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare, iar cuţitul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”, a declarat cpt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.