Premier League: Liverpool loveşte… în prelungiri!

0
373

Partidă intensă, cu mult suspans şi acerbă încleştare de forţe, între Liverpool şi Newcastle, aseară pe Anfield. Echipa vizitatoare cu Alexander Isak, transferat recent de la Real Sociedad (pentru 70.000 euro) a deschis scorul prin acesta (min. 38). Cu o apărare densă, determinată, şi o bună organizare a jocului, mizând pe contraatacuri fulgerătoare, Newcastle s-a dovedit aseară o piatră tare, punând în reală dificultate echipa lui Jurgen Klopp. A egalat Roberto Firmino (min. 61) iar Fabio Carvalo, introdus în teren (min. 71) în locul lui Alexander Arnold, a marcat golul victoriei (min. 90+8) când nimeni nu se mai aştepta. Jucătorii lui Eddie Howe au crezut că trăgând de timp, în finalul partidei vor conserva rezultatul. Nu s-a întâmplat aşa şi au scăpat printre degete o remiză, care poate după configuraţia jocului li se cuvenea. Astă-seară în ultima partidă a etapei a 5-a se dispută întâlnirea între Leicester „lanterna roşie” şi Manchester United.