Adio şi n-avem cuvinte la votul uninominal!

0
104

parlament(3) AIluziile că votul uninominal va aduce în Parlamentul României un plus de notorietate naţională, de competenţă profesională şi chiar vocaţie pentru disputa democratică, s-au spulberat. Admiţând chiar că, printre cei admişi în Parlament, în ultimele două legislaturi, au existat şi unii mai buni, şi aceştia s-au legitimat din păcate prin indigenţa celor din jur. Ultimul Parlament, supranumeric, excesiv, s-a dovedit şi fără personalităţi şi fără personalitate, incapabil de rolul constituţional încredinţat. Unul imens. Discuţia este lungă şi de acum inutilă, din moment ce în alte ţări europene, cu tradiţie democratică, votul uninominal a rămas în viaţă, dovedindu-se deplin funcţional. Revenirea la votul pe liste, pentru viitoarele alegeri parlamentare, este de acum o certitudine. Cum vor fi întocmite respectivele liste judeţene, rămâne apanajul liderilor din teritoriu, şi cel puţin la PSD, „centrul” s-a declarat prin Liviu Dragnea, pentru un transfer total de competenţe în chestiunea desemnării candidaţilor. Deocamdată suntem în faza creionării listelor amintite şi e prematură orice opinie, deşi înţelegem că se caută buna acoperire a tuturor comisiilor parlamentare. Ceea ce ştim, de asemenea, este că numărul parlamentarilor va fi sensibil redus cu aproape o treime, deşi tot ridicat va rămâne, prin raportare, de exemplu, la alte parlamente, extrem de serioase, şi îl cităm pe cel de la Madrid (350 de locuri), prin raportare la populaţia Spaniei. Sau pe cel de la Ottawa (338 de locuri). Şi Canada (cu o populaţie de 35 milioane) e ceva mai mare decât… România. Se caută locomotive pentru listele de candidaţi şi dacă la liberalii şi social-democraţii – de la Dolj – se cam anticipează capii de coloană, oricum nu vor fi mari surprize, în schimb rămâne de urmărit ce se va întâmpla la formaţiunile politice mai mici, precum ALDE sau PMP, dacă fuziunea cu UNPR va fi validată de tribunal, în timpul optim, cu 45 de zile înaintea depunerii listelor, ceea ce presupune şi stingerea tuturor contestaţiilor. Mult se vorbeşte, în aceste zile, despre Partidul România Unită (PRU) un partid naţionalist, cu situaţie juridică clară, condus de Bogdan Diaconu, care adună, precumpănitor, nu atât simpatizanţi ai proiectului naţionalist, cât foşti parlamentari, nu-i mai cităm, între ei nume suprinzătoare. Aceste înrolări de parlamentari versatili, sau în divorţ cu partidele cărora le-au aparţinut, doar pentru că sunt buni agenţi de influenţă, nu conferă şi o atracţie specială. Oricum, după ce am asistat, în 2012, la scorul aiuritor al PPDD, partidul lui Dan Diaconescu, anti-justiţiar şi anti-european, o afacere din care nu a ieşit nimeni de fapt în câştig, ne puten aştepta la orice. După atâtea runde de alegeri parlamentare, o concluzie se poate trage: parlamentarii pot fi mai buni, dacă se va dori întradevăr să fie mai buni. Deplin responsabili de încrederea primită. Chiar în aceste zile, în Spania, după două rânduri de alegeri legislative, se caută cu disperare soluţia coagulării unei majorităţi simple de 176 de voturi, care ar putea permite instalarea unui guvern condus de liderul Partidului Popular, Mariano Rajoy, în urma unei înţelegeri a acestuia cu Albert Rivera, liderul Ciudadanos, o formaţiune liberală de centru-dreapta. Pentru numai… 6 voturi, pe care nu doreşte să le acorde nici Podemos (lider Pablo Iglesias), nici PSOE (lider Pedro Sanchez), nu este exclus să se ajungă la un al treilea rând de alegeri legislative, care ar urma să se desfăşoare în luna decembrie. La noi, ar fi intervenit, fireşte, „interesul naţional”, nu cu 6 voturi, ci cu… 66 de voturi!