Minoră de 14 ani dispărută din Brabova căutată de poliţişti

0
138

O fată de 14 ani, plecată de acasă, din comuna Brabova, în luna iunie, este căutată de poliţiştii doljeni. Familia i-a anunţat dispariţia abia pe 26 august, după ce fata nu a mai dat nici un semn de viaţă.

Poliţiştii din Dolj caută o minoră în vârstă de 14 de ani, care a plecat de la domiciliul din comuna Brabova, Dolj în data de 23.06.2015 şi nu a mai revenit. Părinţii minorei Lavinia Ionela Găman au sesizat poliţiştii doljeni, la data de 26 august a.c., cu privire la faptul că fiica lor a plecat de la domiciliul din comuna Brabova, Dolj şi nu a mai revenit până în prezent. Familia nu a făcut nici un demers de a-şi căuta fata timp de două luni întrucât la câteva zile aceasta îi suna şi le spunea că este în Craiova şi este bine. Când n-au mai putut lua legătura cu ea, i-au anunţat dispariţia, la Poliţie. Minora are aproximativ 1,55-1,60 metri înălţime, faţă triunghiulară, ten deschis, păr vopsit negru, lung, constituţie astenică. Ionela Lavinia Găman a fost pusă în urmărire la nivel naţional din data depunerii sesizării de către părinţi, 26 august a.c., totodată fiind dată în consemn la frontieră. „Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau la 116.000 – numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii, ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, a spus agent şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.