A VI-a ediţie a Divan Film Festival a ajuns la final

0
292

Duminică, 30 august, s-a încheiat cea de-a VI-a ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, desfăşurată sub tema „Drumuri şi răspântii”, în perioada 21 -30 august, în Craiova şi Port Cultural Cetate. Timp de nouă zile, publicul a putut viziona 52 de  filme balcanice, o piesă de teatru, a participat la 5 concerte şi două show-uri culinare.

Printre invitaţii ediţiei de anul acesta s-au numărat actorii Dan Nuţu şi George Mihăiţă, prezenţi la proiecţia aniversară a filmului „Ilustrate cu flori de câmp”, regizorii Oana Giurgiu („Aliyah DaDa”), Andreea Vălean („Nu există-n lumea asta”), Andrei Răuţu („Ela, panda şi madam”), Antonia Milcheva („Linda şi Ginka”), Athanasios Bourliaskos („Revelaţia bestiei”) şi Sinişa Dragin („Pădurea”), precum şi actorul grec Andreas Konstantinou („Mica Anglie”).

În cadrul simpozionului anual, moderat de Lydia Papadimitrou – profesor universitar la Universitatea „John Moores” din Liverpool, şi de selecţionerul festivalului, Marian Ţuţui, a fost lansat volumul „Eroi şi antieroi din Balcani”, care cuprinde concluziile simpozionului desfăşurat anul trecut.

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, CNC şi ICR şi UCIN.