Sereş: Iohannis a fost la Grivco în 2009, „eu l-am condus la Voiculescu”

0
375

În cursul zilei de sâmbătă, jurnaliştii evz.ro au primit un e-mail în care se preciza că Johannis minte când spune că nu s-a întâlnit niciodată cu Dan Voiculescu, patronul grupului de firme Grivco şi al trustului de presă Intact, care deţine, între altele, Antena 1 şi Antena 3, susţine Realitatea.net. „Am fost de faţă când s-a întâlnit cu Voiculescu la Grivco. Voiculescu e un om puternic. Nu l-ar fi numit premier al coaliţiei Grivco dacă nu-l vedea şi nu avea garanţii. Nu înţeleg jocul lui Johannis, dar se face de râs. Am fost prea mulţi prezenţi acolo”, se spunea în e-mail-ul respectiv. Jurnalistul Dan Andronic l-a contactat pe autorul mesajul şi a avut o discuţie cu el, făcută publică de Realitatea.net. Dan Andronic: „Vorbim de momentul 2009?”. Martor Ocular: Vorbim de momentul 2009, când propunerea lui Traian Băsescu de prim-ministru era Lucian Croitoru, iar opoziţia vroia să-i facă o contrapropunere. Se uniseră Geoană cu Antonescu şi veniseră cu propria propunere de premier. Ăla-i  momentul”. D.A.: „Repet! Vorbim de momentul 2009 şi de locaţia Grivco…”. M.O.: „Da. Fuseseră mai multe întâlniri acolo. Una cu Mircea Geoană, alta cu Crin Antonescu, iar între timp Antonescu se înţelesese cu Geoană pe soluţia Iohannis. Veniseră împreună la Dan Voiculescu să-l convingă să-i susţină. Din punct de vedere politic şi mediatic”. D.A.: Şi Klaus Iohannis a venit la Grivco?” M.O.: „Iohannis a venit la întâlnire. Dan Voiculescu acceptase propunerea şi ceruse să discute cu el. (…)”. M.O.: „N-am participat la întâlnire! Dar eu l-am primit la intrarea în sediu Grivco, ne-am strâns mâna, ne-am salutat şi l-am condus în încăperea în care se afla Dan Voiculescu”. „Aceasta este prima parte a discuţiei pe care am avut-o, preţ de câteva minute, cu Codruţ Sereş (n.r. – fost lider PC şi ministru al Economiei). El este martorul ocular al acestei întâlniri, personaj care la acel moment era unul din oamenii de încredere al lui Dan Voiculescu”, precizează Dan Andronic într-un articol pe site-ul evz.ro. În replică la cele spuse de Sereş, liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat, ieri, într-un comunicat de presă, citat de stiripesurse.ro, că „în România, libertatea de exprimare este garantată, dar constat că a minţi este la fel de liber. Domnul Codruţ Seres nici nu ştie cum arăt de aproape, dar eu ştiu din informaţiile apărute în presă că este prietenul domnului Dan Voiculescu. (…) Eu aştept în continuare de la domnul Victor Ponta să prezinte public acele dovezi certe că am fost la Grivco. Nu există aceste dovezi pentru că nu a existat o asemenea întâlnire”.