Război în Ucraina: Rusia accelerează câştigurile teritoriale, Zelenski… pune condiţii

0
702

Potrivit unei analize AFP, după datele Institutului american pentru studiul războiului, Rusia a preluat controlul a aproximativ 200 km pătraţi în iulie, în sudul Ucrainei, în principal în regiunea Doneţk. În total de la începutul anului, ruşii ar fi cucerit 1246 km pătraţi, mai mult decât în tot cursul anului precedent (584 km pătraţi). Într-un interviu pentru mai multe publicaţii franceze (Le Monde, Liberation, AFP) Volodimir Zelenski a asigurat că „întreaga lume inclusiv Ucraina doreşte ca Rusia să participe la un viitor summit de pace”. Potrivit informaţiilor, armata rusă continuă atacurile în centrul oblastului Doneţk şi obţine avansuri regulate spre vest. Preşedintele ucrainian recunoaşte că incertitudinile cu privire la alegerea lui Kamala Harris sau Donald Trump reprezintă un risc pentru Ucraina, care mizează pe sprijinul militar continuu din partea SUA pentru a face faţă Rusiei. De acum înainte Ucraina va elabora un plan, până în noiembrie, care ar tebui să servească drept bază pentru un al doilea summit, în timp ce Vladimir Putin a pus condiţii imperative pentru discuţii: Kievul să abandoneze teritoriile ocupate de armata rusă şi să renunţe la aderarea la NATO. Condiţii inacceptabile pentru Kiev şi Occident. Prin pace justă pentru Ucraina, Zelenski înţelege acceptarea planului său de pace, enunţat şi în Elveţia la summit-ul recent.