Zi festivă la I.S.U. Dolj

0
451

Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj s-a dat citire ordinului de avansare în gradul următor a trei ofițeri şi 106 subofiţeri.
Anual, la data de 1 august, cadrele militare care îndeplinesc condițiile și au împlinit stagiul minim în grad sunt înaintate în gradul militar următor, la termen.
Inspectorul șef al ISU Dolj, colonelul Bogdan Vlăduțoiu, a condus ceremonia militară organizată și a înmânat noile grade pompierilor doljeni. Domnia sa le-a mulțumit pompierilor pentru devotamentul și implicarea de care dau dovadă pe timpul misiunilor și le-a urat succes în desfășurarea activității.
În România, gradul militar este un drept al titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar.
Mult succes în carieră tuturor pompierilor!