Bejing-Washington: Nancy Pelosi în Asia, cu o posibilă etapă delicată… în Taiwan

0
409

Aşteptată astăzi în Singapore, în cadrul primei etape a turneului asiatic, care ar putea cuprinde şi o vizită în Taiwan , preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi a a nunţat de ieri că se află în fruntea delegaţiei Congresului american în regiunea indo-pacifică, enumerând Singapore, Malaezia, Coreeea de sud, Japonia. Beijingul, care consideră că Taiwanul (insulă autonomă) face parte din teritoriul său, reproşează SUA că practică o diplomaţie a „ambiguităţii strategice”, care constă în recunoaşterea unui singur guvern chinez, cu susţinerea decisivă a Taipeiului. Săptămâna trecută, în cursul unei discuţii cu omologul chinez Xi Jinping, preşedintele american Joe Biden a reiterat că poziţia SUA privind Taiwanul nu se schimbă şi ţara sa se opune ferm eforturilor unilaterale pentru modificarea statu-quoului sau ameninţărea păcii şi stabilităţii în stâmtoarea Taiwan. Xi Jinping i-a cerut lui Joe Biden să nu se joace cu focul, iar purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a vorbit de deplasarea lui Nancy Pelosi în insulă ca de o linie roşie. Washingtonul a căutat să minimalizeze importanţa unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi în Taiwan şi a cerut liderilor chinezi să-şi păstreze calmul.