Șoferul fugar din Brazda lui Novac rămâne în arest la domiciliu

0
354

Ionuţ Cristian Manea, craioveanul care, pe 20 ianuarie a.c., a accidentat un bărbat de 37 de ani şi pe fetiţa lui, de 1 an şi 7 luni, pe o trecere de pietoni din cartierul Brazda lui Novac, apoi a fugit, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pe fond, a fost menținut, ieri, în arest la domiciliu. Hotărârea a fost luată de Curtea de Apel Craiova, instanța care va judeca apelul declarat de inculpat, dar și de complicii condamnați alături de el pentru că l-au ajutat să-şi facă bucăţi maşina, un Mercedes Benz, pentru a şterge urmele faptei, unul dintre ei primind 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, iar ceilalţi doi 1 an şi 2 luni, respectiv 8 luni de închisoare cu suspendare. Primul termen de judecată al apelului a fost stabilit pe 29 august a.c.

Curtea de Apel Craiova a menținut, ieri, măsurile preventive față de șoferul fugar din Brazda lui Novac și unul din complicii săi aflat în arest preventiv: „Menţine măsura preventivă a arestului preventiv pentru inculpatul Pop Laurenţiu Călin. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru inculpatul Manea Cristian Ionuţ. Preschimbă termenul de judecată pe fond de la 08.10.2018 la 29.08.2018, cu citarea părţilor. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în încheierea de ședință a instanței. Hotărârea a fost luată după ce la Curtea de Apel Craiova s-a înregistrat apelul declarat de inculpați împotruva hotărârii din iunie a Tribunalului Dolj prin care au fost condamnați.

Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut, în rechizitoriu, că „pe 20.01. 2018, în jurul orei 20.20, inculpatul Manea Cristian Ionuţ a condus autoturismul marca Mercedes Benz pe bulevardul Decebal din municipiul Craiova şi a provocat un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă a unei minore în vârstă de 1 an şi 10 luni, cât şi a tatălui acesteia, pietoni angajaţi în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, după care a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. Ulterior, în data de 23.01.2018, inculpaţii Pop Laurenţiu Călin şi Floricel Mădălin, împreună cu Manea Cristian Ionuţ, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în cauză şi tragerii la răspundere penală a acestuia din urmă, au apelat la numitul Vasile Toma Marius, iar împreună cu acesta, care, deşi cunoştea că autoturismul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, la domiciliul lui Pop Laurenţiu Călin, au procedat la distrugerea prin tăiere a autoturismului marca Mercedes Benz, pe care, în aceeaşi zi, l-au depozitat la domiciliul lui Vasile Toma Marius”.

Inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor în faţa judecătorilor craioveni, au cerut să fie judecaţi în procedura simplificată, iar pe 25 iunie a.c. a fost pronunţată sentinţa. Ionuţ Cristian Manea a primit 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, Laurenţiu-Călin Pop – 1 an şi 6 luni închisoare cu executare, Mădălin Floricel – 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendare pe un termen de 2 ani şi 6 luni, iar Toma-Marius Vasile – 8 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.