La înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile: O analiză a riscului fiscal

0
465

Ministerul Finanţelor Publice vine în sprijinul contribuabililor şi al mediului de afaceri cu Legea nr.177/2017 care aduce modificări importante Codului fiscal. Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017, clarifică unele măsuri, reformulează şi reglementează mai exact condiţiile de desfăşurare a activităţilor economice.

finante (1)Se vor elimina din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit a asociaţiilor de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietar. Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual.

MFP mai anunţă crearea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, scopul fiind acela de aducere în acest sistem şi a persoanelor juridice care desfăşoară activităţile aflate sub incidenţa impozitului specific. Măsura se aplică începând cu 1 august, fiind prevăzute reguli tranzitorii.

„La înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă şi nu a intenţiei şi capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activitate economică. Aceleaşi principii vor fi avute în vedere şi în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA”, se menţionează în comunicatul Ministerului.