Dispensarul TBC al Spitalului „Victor Babeş” din Craiova, reabilitat cu sprijinul Rotary Craiova Probitas

0
1360

România este una dintre ţările cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din Europa, iar judeţul Dolj ocupă locul al doilea în topul incidenţei TBC în România. În ultimii doi ani, tratamentul a peste 1.000 de pacienţi a fost urmărit în Dispensarul TBC din cadrul Spitalului Victor Babeş din Craiova. Dispensarul este interfaţa Programului Naţional de Control al Tuberculozei atât cu pacienţii TBC, cât şi cu indivizii sănătoşi. Prin implicarea Rotary Craiova Probitas, de ieri, acest dispensar TBC este adus la standarde moderne de funcţionare, spre satisfacţia pacienţilor. Infrastructură IT complet reabilitată, reţea de apă şi canalizare schimbată în totalitate sunt doar câteva din realizările investiţionale puse în practică cu sprijinul financiar pus la dispoziţie de Rotary Craiova Probitas.

 rotari 6 Balul Caritabil Rotary Probitas, organizat în luna mai a anului trecut, a reuşit să strângă fonduri pentru igienizarea şi reabilitarea Dispensarului TBC. Contribuţia a fost vitală pentru a îmbunătăţi condiţiile în care prevenţia şi tratamentul tuberculozei se desfăşoară în dispensar. Trebuie să menţionăm că la acel eveniment caritabil au fost strânşi aproximativ 100.000 de lei. În timpul manifestării de atunci, în calitate de manager al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Craiova, dr. Adina Turcu preciza: „România este una dintre ţările cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din Europa, iar judeţul Dolj ocupă locul al doilea în topul incidenţei TBC în România. Igienizarea şi reabilitarea dispensarului TBC cu sprijinul Clubului Rotary Craiova Probitas vor uşura misiunea medicilor şi vor avea un impact important asupra sănătăţii publice din judeţul nostru. Dispensarul TBC reprezintă interfaţa Programului Naţional de Control al Tuberculozei atât cu pacienţii, cât şi persoanele sănătoase, aici fiind urmărit în ultimii doi ani tratamentul a peste 1.000 de pacienţi”. Au participat la acel bal aproape 250 de persoane, care au luat parte la licitaţiile şi tombola organizate în scop caritabil.

Sumele strânse din donaţii au schimbat totul

rotari 2Ieri, în prezenţa primarului municipiului Craiova, Mihail Genoiu, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova a prezentat rezultatul final al implicării Rotary Craiova Probitas. „Peste 2.500 de pacienţi sunt consultaţi lunar aici. Rotary Craiova Probitas este mulţumit că a mai finalizat un proiect, început în urmă cu doi ani. Să amintim că, urmare a balului caritabil, s-au donat sume importante, care au permis acum realizarea acestor lucrări. Valoarea totală a cheltuielilor este de 120.000 de lei”, a menţionat Dragoş Ivanovici, preşedintele Rotary Club Craiova Probitas.

Managerul de proiect, Adrian Cojocaru, a relatat că „ne-am concentrat pe schimbarea reţelelor de apă şi canalizare, pe modernizarea reţelei de date, aducând-o la ultimul standard de operaţionalizare. Pentru nevoile pacienţilor, evident că mare parte din investiţie este ascunsă sub aceşti pereţi moderni şi frumos coloraţi”.

O afecţiune, din nefericire, tot mai des întâlnită

rotari 1Tuberculoza este o boală cauzată de o bacterie. Se numeşte bacilul Koch. Cea mai comună formă de tuberculoză este cea pulmonară, dar boala poate apărea şi în alte părţi ale corpului – în oase, ganglioni limfatici sau creier. Să nu uităm că tuberculoza este vindecabilă, iar medicamentele pentru tratarea ei sunt gratuite pentru toate persoanele care locuiesc pe teritoriul României. Cei mai mulţi pacienţi cu tuberculoză trebuie să facă un tratament de 6 luni: 2 luni iau medicamente zilnic, 4 luni iau medicamente de 3 ori pe săptămână.

Tuberculoza se răspândeşte prin aer prin intermediul unor mici picături invizibile, care provin din nasul sa gura unei persoane ce are TB într-o formă contagioasă şi ajung în aer când aceasta tuşeşte, strănută, cântă sau vorbeşte. Bacilii Koch se află în interiorul acestor picături. Când o persoană respiră aerul infectat, picăturile pot ajunge în plămâni. Medicii de specialitate atrag atenţia că nu toate persoanele care sunt infectate cu TB fac boala. Studiile arată că o treime din populaţia globului este infectată cu microbul tuberculozei, dar doar o parte se îmbolnăveşte. Scăderea imunităţii pare să fie un factor declanşator. Medicii avertizează că cineva care tuşeşte de două-trei săptămâni poate avea tuberculoză pulmonară. Cele mai des întâlnite simptome sunt tusea productivă, uneori cu sânge, şi durerea în piept.

S-au implicat intens în sănătatea craiovenilor

rotariClubul Rotary Craiova Probitas a fost înfiinţat în anul 2012 şi de atunci a desfăşurat numeroase proiecte, printre care: reabilitarea a şase saloane de la Clinica de Pediatrie a Spitalului Filantropia, renovarea spaţiului destinat urgenţei dentare şi ambulatoriului de chirurgie orală şi maxilo-facială din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, organizarea Cupei Rotary Probitas la şah, proiectul „Înfrunzeşte Craiova!” în colaborare cu maestrul Tudor Gheorrghe, prin care au fost achiziţionaţi şi plantaţi pe străzile Craiovei 900 de copaci.

Asociaţie de egali, fiecare recunoscut profesional în domeniul său de activitate, persoane de caracter şi care se bucură de o bună reputaţie, lucrând ca buni profesionişti, lideri ai comunităţilor locale, Rotary promovează idealul de a servi binele public în profesie şi în societate, dând dovadă de integritate. Cultivarea relaţiilor personale între reprezentanţii diferitelor profesiuni, meserii şi bresle din comunitatea locală înseamnă recunoaşterea valorii oricărei activităţi utile.