1.000 de fani olteni pe Arena Naţională, câţi vor fi pe San Siro?

0
481

Sunt peste 5.500 de bilete puse la vânzare pentru returul din Europa League, dar se întâmpină mari probleme în vânzarea lor online

suporteriGaleria Universităţii Craiova a fost la înălţime duminică seara, pe Arena Naţională, circa o mie de suporteri alb-albaştrii, veniţi din Craiova şi din Bucureşti, încurajându-şi favoriţii pe tot parcursul jocului. Suporterii se află în preajma celei mai importante deplasări pe care au făcut-o vreodată pentru Ştiinţa, la returul cu Milan, de pe San Siro. Din păcate, mai mulţi fani ai Ştiinţei din Marea Britanie, Spania şi Italia au avut probleme în a-şi comanda online biletele pentru meciul de la Milano şi au apelat la prieteni aflaţi în ţară pentru a le cumpăra, urmând să le primească la faţa locului.

Doar 150 de bilete vândute în 2 zile

Prin problemele întâmpinate în vânzarea online se şi explică vânzarea a numai 150 de bilete în primele două zile de către clubul din Bănie. În acest condiţii, este greu de explicat optimismul preşedintelui Marcel Popescu, acesta declarându-se încrezător că se vor epuiza tichetele rezervate fanilor olteni. De asemenea, este condamnabilă ideea clubului din Bănie de a mai adăuga 4 euro la preţul normal al biletului de intrare. Astfel, pe bilet costul trecut este 20 de euro, iar fanii plătesc pentru el 110 lei, în condiţiile în care nu există taxă de livrare, biletele fiind achiziţionate de la magazinul clubului, iar pe online se tipăreşte un voucher.

Nu se vând bilete în ziua meciului

5.535 de bilete sunt disponibile pentru suporterii Universităţii Craiova pentru meciul de pe San Siro, cu AC Milan, contând pentru manşa a doua a turului 3 preliminar din Europa League, programat joi, de la ora 21.45, ora României, 20.45, ora locală. Galeria olteană va fi plasată la „terzo anello verde” (inelul 3, cel mai de sus de pe Giuseppe Meazza), iar preţul unui tichet este de 110 lei. Biletele alocate sunt de la sectoarele 343 până la 360, iar intrarea se va face pe la porţile 4, 5 şi 6. Fanii din Craiova îşi pot cumpăra biletele de la magazinul mobil al clubului din Bănie, situat în Piaţa Mihai Viteazul, în timp ce fanii din alte localităţi şi cei din străinătate pot apela la varianta online, accesând link-ul: http://www.eventim.ro/ro/bilete/ac-milan-universitatea-craiova-milano-stadionul-san-siro-469666/event.html. Se primeşte un voucher cu care se merge, în ziua meciului, la casa de bilete de lângă sectorul oaspeţilor a stadionului San Siro, unde voucherul se schimbă cu bilet de acces. Fiecare posesor de voucher care doreşte schimbarea lui în bilet pentru meci trebuie să se prezinte la Stadionul San Siro cu voucher-ul tipărit şi cu un act de identitate valid pentru a putea ridica biletul. Joi, în ziua meciului AC Milan – Universitatea Craiova nu se vând bilete, această zi fiind rezervată preschimbării voucherelor în bilet. Conform legii din Italia, în momentul achiziţionării biletului, fiecare persoană trebuie să furnizeze următoarele date: nume, prenume, sex, data naşterii, locul naşterii. Este obligatoriu ca fanii să aibă asupra lor un act de identitate în momentul intrării pe stadion. Până ieri, AC Milan a anunţat că vânduse peste 56.000 de bilete fanilor rossoneri, o asemenea afluenţă nemaifiind întâlnită în această perioadă a anului la meciurile „Diavolilor”.