S-au urcat băuţi la volan şi s-au ales cu dosare penale

0
363

Mai mulţi doljeni s-au urcat la volan fiind ameţiţi de aburii alcoolului şi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţişti şi testaţi cu aparatul etilotest.

Miercuri, un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Caraula, Vasile C., a plecat la plimbare cu un moped neînregistrat în circulaţie, şi băut pe deasupra. Pe fondul alcoolemiei peste limita legală, respectiv 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a pierdut controlul mopedului şi a căzut într-un şanţ de colectare a apelor pluviale. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului, care a fost transportat la Spitalul Calafat. În cauză s-a întocmit dosar penal. Tot în aceeaşi zi, în jurul orei 21.00, pe DN 56, în comuna Radovan, a fost depistat în trafic Emil E., de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având concentraţia de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Băileşti, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Tot în cursul zilei de miercuri, doi şoferi, unul de autoutilitară şi unul de moped, s-au ales cu dosare penale. Constantin P., de 51 de ani, din comuna Seaca de Câmp, în timp ce conducea o autoutilitară, la efectuarea virajului stânga pentru a intrat în târgul de săptămână Poiana Mare, nu a acordat prioritate de trecere mopedului condus de un tânăr de 24 ani, Alexandru O., care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, cu care a intrat în coliziune. Cei doi conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind, în cazul tânărului de 24 de ani, o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului mopedului, care a fost transportat la Spitalul Calafat. Poliţiştii i-au întocmit dosar cercetare penală lui Constantin P. pentru vătămare corporală din culpă, iar lui Alexandru O., dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, precizează reprezentanţii IPJ Dolj.

A refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei

De asemenea, în noaptea de 30 spre 31 iulie, la ora 23.45, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Bucovăţ l-au depistat pe Justinian C., de 59 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la UPU Craiova în vederea recoltării probelor biologice. «Acesta a refuzat să dea consimţământul în vederea recoltării, fapt pentru care pe numele său s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “refuzul conducătorului unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”», precizează reprezentanţii IPJ Dolj.